Prima barieră montată conform Legii lui Simionca: pe DN17, către Cluj-Napoca, la ieșirea din Dej!

Deputatul bistrițean Ionuț Simionca, membru al Partidului Mișcarea Populară, a inițiat cel puțin două legi care au intrat deja în vigoare și își produc efectele.

Una dintre ele este legea „Colectiv”, lege care prevede că, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor în construcţii şi amenajări publice vor avea obligaţia de realizare şi amplasare a unor panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective:

Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor care vizează construcţii publice au obligaţia să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective, cu următorul conţinut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roşie, pe fundal alb: «Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu” – se prevede în textul de lege.

O altă lege inițiată de bistrițean se referă la montarea de bariere la trecerile de cale ferată, în special la cele care traversează drumurile internaționale sau naționale de interes major, acolo unde există un grad ridicat de risc de producere a accidentelor, lege care obligă administratorul drumului respectiv să întreprindă aceste acțiuni.

În acest sens, pe drumul ce leagă Bistrița de Cluj-Napoca, DN17, la ieșirea din Dej, la trecerea la același nivel cu calea ferată din apropierea benzinăriei OMV, administratorii s-au apucat de construcția barierei, conform reglementărilor intrate în vigoare, aduse de deputatul bistrițean.

O altă inițiativă legislativă a deputatului Ionuț Simionca, cea referitoare la cele 100 de ambulațe pe care Ministerul Sănătății trebuia să le achiziționeze, a rămas deocamdată „suspendată” din motive financiare.


 

 

Adauga comentariu