Polițiștii bistrițeni, dați exemplu de corectitudine în lupta anti-corupție, într-o comunicare oficială a Ministerului Afacerilor Interne

În ultima perioadă de timp au apărut în spațiul public mai multe cazuri în care polițiști sau fost polițiști au fost acuzați că nu și-au făcut datoria sau chiar au pactizat cu cei certați cu legea. Proaspete în memoria colectivă sunt cazurile în care polițiști sunt acuzați de pactizare cu clanuri de interlopi, sau cazul unui fost polițist transformat în șantajist.

Săptămâna trecută, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat că a fost mărită capacitatea de a face teste de integritate la nivelul ministreului, astfel încât să se depisteze din timp orice abatere. De asemenea, purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că în acest moment se efectuează controale în cadrul Poliției Capitalei, precum și acolo unde există suspiciuni legate de încălcarea legii în instituțiile ministerului.

Integritatea lucrătorilor MAI este privită ca un target continuu, iar în acest sens sunt oferite și exemple pozitive, legate de refuzul de a primi mită de către polițiști, înregistrate de Direcția Generală Anticorupție.

În acest sens, de la începutul anului au depus denunțuri la sediul DGA 90 de angajați ai MAI, 21 cu funcții de conducere și 69 cu funcții de execuție, numărul angajaților care au refuzat mita fiind mai mare cu 30% față de perioada similară a anului trecut.

Bistrița-Năsăud s-a aflat pe lista exemplelor pozitive, fiind vorba de doi ofiței ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ BN, care au refuzat să se lase mituiți cu 1.250 de lei fiecare. În schimbul acestor sume, polițiștilor li s-a cerut restituirea a 14.700 de lei, 100 de euro, un telefon mobil și un laptop, ridicate în urma unei percheziții domiciliare într-un penal de evaziune fiscală.

Comentarii

responsabil

19.08.2020 14:15

FELICITĂRI DGA ,dar nu mai puneţi MICRIBII ĂIA DE LA SICE care erau pe o mână cu ,,MITUITOAREA" în acest context .Ofiţerului de la SICE care e ,,s-a dat lovit tare" e un INFRACTOR CARE APĂRĂ INFRACTORII ,DECI AR FI FOST O LECŢIE PENTRU ACEŞTI ,,VĂTĂMAŢI" SĂ FIE ARESTAŢI . 

Adauga comentariu