PNL exclus de la șefia Consiliului Județean: Radu Moldovan va lucra alături de Camelia Tabără (PSD) și Ciprian Kecskes-Simionca (PMP). Liberalii au părăsit lucrările ședinței

PSD și PMP au bătut palma pentru a forma majoritatea la Consiliul Județean, președintele Radu Moldovan reușind să se înțeleagă cu liderul PMP, Ionuț Simionca dar și cu cei 4 aleși județeni ai PMP. Astfel, în urma negocierilor, cumnatul lui Ionuț Simionca, consilierul județean Ciprian Kecskes-Simionca  devine a doua nominalizare pentru cel de-al doilea viceprședinte al Consiliului Județean, prima nominalizare fiind cea a Cameliei Tabără.

 

Pentru după-amiaza zilei de joi, 17 decembrie, cu începere de la ora 14.30, la Centrul Cultural ”Dacia”, președintele Radu Moldovan a convocat ultima ședință ordinară de Consiliu Județean din anul în curs. Pe ordinea de zi sunt trecute 14 puncte, 13 și ”Diversele” cu tot atâtea proiecte de hotărâre. Supriza a fost însă proiectul de hotărâre care suplimentează ordinea de zi: alegerea celor doi vicepreședinți. Dacă, miercuri, Radu Moldovan nega suplimentarea ordinii de zi, astăzi, cu puține ore înaintea ședinței, aceasta a fost suplimentată.

 

Ce s-a întâmplat astăzi?

După consumarea celor 14 puncte ale ordinii de zi, grupul liberal a părăsit lucrările ședinței, în semn de protest față de modul cum a fost convocată și organizată ședința ordinară.

 

 

 

 

Ce știm până acum?

 

E sigură plecarea lui Bogdan Ivan la Camera Deputaților, Radu Moldovan trebuind să-i caute un înlocuitor, atât în fosta lui calitate de om de încredere, de consilier județean dar și de vicepreședinte. Chestiuni, deloc simple, asta pentru că, dacă pentru postul de viceprședinte este de unde alege, Radu Moldovan putând lucra atât cu mai experimentata Camelia Tabără dar și cu Virgil Rus, greutatea vine în găsirea unui ”înlocuitor” al lui Bogdan Ivan, ceea ce este puțin mai complicat.

 

Reamintim că:

 

Cei 14 consilieri județeni ai Alianței pentru Bistrița-Năsăud, validați sunt: Camelia Tabără , Bogdan Ivan, Florin Galeș, Decsei Atilla, Maria Ulecan, Vasile Puica, Virgil Rus, Emil Neia Lăcătuș, George Pop, Mirela Cârcu, Alin Demian,  Nicolae Lupșan, Angelo Manea, Simion Forai.

 

 

 

De pe lista PNL s-au retras Stelian Dolha, Sorin Hognogi, Grigore Țiolan, Sorin Mititean.

 

 

 

Cei 12 consilieri județeni PNL validați sunt Ioan Dedean, Samuel Coman, Ovidiu Florean, Octavian Ganea, Florin Moldovan, Ioan Zăgrean, Gheorghe Scuturici, Cristian Cârlig, Marius Marica, Viorica Calo, Marin Rus, Dorin Rus.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a validat 4 mandate pentru PMP: Augustin Filipoiu, Lucian Pintea, Tiberiu Kecskes, Dorel Bertel. De pe această listă s-a retras Ionuț Simionca și Caius Cârcu, acesta din urmă optând pentru funcția de consilier local la Beclean.

 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariu