În plin scandal iscat chiar de el, Ioan Turc nu mai vrea să comenteze propunerea făcută de PNL la conducerea Anti-dopingului românesc

Organizația județeană PNL Bistrița-Năsăud, prin vocea președintelui Ioan Turc, a propus și susținut numirea în vârful ierarhiei Agenției Naționale Anti-doping a bistrițeanului Adrian Crișan, multiplu campion la tenis de masă.

Conform postărilor lui Turc, forurile superioare de partid au luat în seamă propunerea venită de la Bistrița și au fost de acord cu numele sportivului, însă s-a iscat un scandal cu tentă internațională, funcția respectivă fiind legată de niște normative europene ce interzic imixtiunea politică în subiectul anti-doping.

Chiar dacă bistrițieanul Adrian Crișan nu este înregimentat politic, numirea sau porpunerea venită din partea unei formațiuni politice lasă foarte mult loc interpretărilor, ceea ce aduce atingere funcției respective, chiar dacă aceasta echivalează celei de secretar de stat. Cea din urmă variantă este una cu reverberații politice, însă trebuie făcută diferența între echivalarea funcțiilor și natura lor efectivă.

„Preşedintele PNL Bistriţa nu cred că are de unde să cunoască angajamentele României la nivel mondial, nu are de unde să ştie ce înseamnă această conformitate care se pierde imediat dacă WADA stabileşte că a avut loc o ingerinţă politică. În momentul în care ne dispare conformitatea, avem soarta Rusiei și știți ce a pățit Rusia, deși e un colos în comparație cu România. Mai exact, dacă pierdem conformitatea, sportivii noştri nu mai participă la nicio competiţie majoră – jocuri olimpice, campionat mondial, campionat european! Și nici nu mai avem voie să organizăm niciun eveniment sportiv internaţional„ – declara actualul președinte al Agenției Naționale Antidoping, fostul arbitru de fotbal Cristian Balaj, pentru gsp.ro.

Contactat de redacția stiridebistrita.ro, Ioan Turc nu a mai vrut să facă comentarii legate de acest aspect, cel al propunerii și numirii sportivului bistrițean în fruntea Agenției, considerând că se aduc deservicii atât instituției cât și sportivului, însă uită că tocmai el este cel care a pornit acest tăvălug cu posibile repercusiuni venite de la nivel mondial.

Legat de subiectul anti-dopingului, reamintim faptul că România riscă excluderea din următoarea competiție olimpică la haltere din cauza rezultatelor testelor anti-doping făcute asupra sportivilor români la ultimele competiții de resort, acolo unde aceștia au fost depistați pozitivi. Doi dintre halterofilii găsiți dopați sunt Răzvan Marin și Gabriel Sîncrăian, ambii sportivi antrenați la Bistrița.

 

Adauga comentariu