Petele de imagine din buricul târgului – semne de ignoranță administrativă

Cartea de vizită a unui oraș ce se vrea cu ambiții turistice este Centrul acestuia. Bistrița mai are încă pete pe obraz, multe dintre clădirile din zona de interes duc către imaginea de periferie. Ce face Primăria în aceste situații? Puțin. Foarte puțin!

Marea majoritate a clădirilor din Centrul Vechi al orașului sunt monumente istorice cu o anumită însemnătate. Fiecare dintre aceste clădiri ne spun o poveste, atunci când suntem dispuși să o ascultăm. Unele dintre acestea, însă, ne spun povestea neputinței și mai ales a nepăsării unor administrații care vin și trec, lăsând în urma lor rebuturile kitschoase ale unor sugători de bani publici, vampirismul bugetar fiind o boală fără de leac.

Departe de noi gândul unui extremism în gândire și vizualizare. Municipalitatea a reușit să reabiliteze și să pună în valoare simbolul orașului, Biserica Evanghelică, mâncată și ea de rugina vremii. S-a reușit inclusiv deschiderea în condiții mai mult decât decente a Turnului bisericii, prin amenajarea liftului care te conduce către o panoramă unică a orașului. Inclusiv reabilitarea pasajelor istorice a făcut ca Bistrița să dețină locuri de promenadă turistică, având un suflu de târg medieval și prin acestea.

Fațadele clădirilor cu însemnătate istorică au început să prindă și ele o lumină vie în ochii trecătorilor. Cele care au fost reabilitate, însă, nu duc meritele către edili, acestea fiind opera și sacrificiul financiar al proprietarilor, ceea ce este și normal. Aici intervine o problemă sensibilă din orice unghi am privi-o.

Proprietarii trebuie să respecte anumite specificații legate de arhitectura clădirii, colorit sau elemente distincte. Cei care au reușit deja să facă aceste investiții le-au făcut fără niciun ajutor din partea municipalității vis-a-vis de specificațiile tehnice ce trebuiesc a fi urmate. Fiecare dintre proprietari și-au făcut rost singuri sau cu ajutorul arhitecților angajați de fotografii sau acte specifice din care să rezulte cum trebuie să arate fațada respectivă. Fiecare dintre aceștia și-au executat lucrările folosind materiale de calitate, fără să țină cont de costuri. Rezultatele se văd.

Primăria și Consiliul Local nu pun la dispoziția proprietarilor de imobile din zona istorică niciun fel de document prin care să-i ajute în demersurile lor, dar nici nu au soluții de impunere într-un fel sau altul pentru cei care încă pătează imaginea prin nepăsare și indiferență. Nu există nicio reglementare prin care un proprietar să fie obligat să reabiliteze într-un anumit fel fațada imobilului respectiv, cu documentația tehnică necesară, timpi de execuție și mai ales condiții de desfășurare a acestor activități reparatorii speciale, cu excepția unor înștiințări din partea poliției locale.

În alte orașe cu centru istoric aflat în aceași situație ca Bistrița, cum ar fi Aradul, Oradea, Timișoara sau Sibiul, s-au găsit diferite forme de impunere și ajutor în același timp pentru proprietarii imobilelor clasificate ca monumente. Un exemplu ar fi un program clar impus de municipalitate prin care aceștia să vină cu proiectele gata făcute și înmânate în mod gratuit proprietarilor, având în schimb obligativitatea execuției lucrărilor într-un anumit timp. Mai mult, există inclusiv variante prin care primăria execută aceste lucrări acolo unde proprietarii nu-și permit sumele necesare într-un timp relativ scurt, urmând ca toate cheltuielile să fie recuperate eșalonat, prin diferite metode de impunere. Asta ar implica un exercițiu bugetar mult mai atent constituit, în care prioritățile să nu includă basme fantasmagorice cu pârtii de schi și wonderlanduri pierdute în studii de fezabilitate.

Nu trebuie decât voință, o voință unitară a unui consiliu local indiferent de împărțirea politică a scaunelor călduțe. O viziune onestă și stimulentă pentru dezvoltare, cu sprijin și soluții viabile, care poate să treacă dincolo de orgolii și ambiții personale, sau măcar să se înscrie în acestea.

Adauga comentariu