Pe Robert Sighiartău îl doare rău la „papaya” și i se cam rupe „advertisingul” de copiii care merg la școală cu buda-n curte. Ipocrizie la început de iarnă...

Un grup de 15 parlamentari, printre care și deputatul liberal de Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, au întocmit un memoriu adresat Direcției de Investigații Criminale privind o presupusă faptă de exploatare a copiilor care au participat la filmareau unui videoclip publicitar, susținând faptul că aceștia ar fi fost abuzați fizic și emoțional.

Conform paginademedia.ro, părinții copiilor care au făcut figurație în clipul produs de Papaya Advertising și-au dat acordul și au semnat contracte în acest sens, documentele fiind depuse la Autoritate pentru Protecția Copilului, declarație făcută chiar de Robert Tiderle, reprezentantul firmei de publicitate.

„Dacă cineva nu și-a făcut treaba deloc, atunci e chiar această Autoritate pentru Protecția Copilului, care putea să răspundă foarte simplu și rapid grupului de parlamentari, deoarece contractele pe care noi le încheiem, pe care agenția de casting le semnează cu părinții ajung la această autoritate, împreună cu un aviz de la psiholog și de la medicul de familie. Autoritatea putea să răspundă, având deja aceste contracte. În rest, e timp pierdut pentru toată lumea, mai ales pentru poliție și pentru noi” -  a declarat Tiderle pentru Hotnews citat de paginademedia.ro.

Lista semnatarilor acestei ipocrite plângeri este formată din 10 parlamentari liberali (printre care și Robert Sighiartău), trei de la PSD și câte unul de la ALDE și de la minorități.

Acești politruci preocupați de videoclipuri nu văd adevărata durere a copiilor din România, acea durere care nu are nici o semnătură dată de vreun părinte, căci în multe cazuri aceștia nu există. În Bistrița-Năsăud există școli cu buda-n curte, iar un anume joc al tronurilor ne avertizează cu privire la venirea iernii. În aceste situații, stimați parlamentari, domnule Robert Sighiartău, împotriva cui faceți plângere?!

Adauga comentariu