Pariul lui Ionuț Simionca propus lui Romeo Florian (ping-pong declarativ)

Era sau nu de așteptat, după micul cutremul provocat de postarea primarului comunei Lechința, Romeo Florian, apar și replicile, de fapt, replica deputatului PMP incriminat de primar.

Romeo Florian s-a descătușat pe facebook, platforma politică a administratorilor, în urma respingerii proiectului legislativ în care erau prevăzute pensiile speciale acordate primarilor, viceprimarilor, președinților de consilii județene, precum și a vicepreședinților acestora.

Interpelarea internaută a avut și o țintă, fiind vorba de deputatul Ionuț Simionca de la PMP, despre care stiridebistrita.ro a scris AICI.

Ionuț Simionca fiind la primire și-a exercitat dreptul de rever și l-a provocat pe Romeo Florian la un pariu:

„Dacă parlamentarii PSD de Bistrița-Năsăud nu votează legea pe care am propus-o împreună cu colegii mei de la PMP, cea de desființare a tuturor pensiilor speciale, inclusiv a pensiei speciale de parlamentar, să își dea demisia din funcția de Presedinte al Asociatiei Comunelor din Romania, Filiala Bistrita-Nasaud si din toate functiile de conducere din filiala PSD BN.

Dacă nu voi susține cu toată energia legea pe care am propus-o, de desființare a tuturor pensiilor speciale, inclusiv a pensiei speciale de parlamentar de care ar trebui să beneficiez personal, o să demisionez eu, fără să aștept ultima zi de mandat”.

Deputatul PMP a subliniat faptul că lucrează la o inițiativă legislativă în care primarii să primească pensie de drept, după merit, adică după nivelul de contribuție, exact ca orice alt cetățean, dar fără să fie ceva special în toată această poveste.

Adauga comentariu