Ovidiu Crețu – analist politic: „PSD a pierdut rușinos Primăria Bistrița”! Ne și explică de ce, iar aici ipocrizia capătă valențe incomensurabile

A condus trei mandate destinul micului burg ardelean. Timp de 12 ani s-a jucat cu nervii cetățenilor, a colegilor, a prietenilor, reușind să devină simbolul și definiția postmodernistă a încăpățânării, aroganței și persiflării, atât din punct de vedere politic, social, administrativ și chiar uman.

După lupte politice interne care au durat aproape un mandat, Ovidiu Crețu este „convins” să renunțe la ideea de a mai candida în favoarea vicelui Cristian Niculae. Cu greu se rupe de idee, împins de la spate, din față și din laterale.

Ultimul mandat a fost cel mai penibil, căci pe Crețu nu l-a mai durut nici în pârtie de Bistrița, bistrițeni și mai ales de PSD, fiind arhi-cunoscute clinciurile cu Radu Moldovan, președintele organizației județene a PSD. Ovidiu Crețu a fost și liderul organizației municipale, dar a fost faultat în favoarea Doinei Pană, iar mai apoi în favoarea celui ce se dorea noul lider plenipotențial municipal, Cristian Niculae.

Acum, la final de ultim mandat ultra prelungit, Ovidiu Crețu își permite luxul de a analiza campania electorală a foștilor colegi de partid, o campanie pe care el a privit-o din relaxantul fotoliu de miserupist, ca un CTP amestecat cu Patapievici urmărind un meci de curling.

Astfel, într-o emisiune cu pretenții de premiere a întregii activități a fostului edil, Crețu acumulează tupeul, aorganța și persiflarea celor 12 ani de experiență și le aruncă josnic în cârca altora:

„Nu pot să trec cu vederea faptul că odată cu plecarea mea din Primăria Bistrița, pleacă și PSD din Primărie. Eu cred că s-a adoptat, de către conducerea organizației politice a PSD, o strategie foarte proastă, catastrofală, care a dus la pierderea alegerilor într-un mod, aș spune eu, de-a dreptul rușinos la Bistrița (…)ot ce s-a construit de către organizația municipală a PSD a fost dat la o parte, la consilierea unor experți în PR de la Cluj, care, spun eu, au greșit fundamental. S-a dat la o parte PSD, s-a dat la o parte Crețu, s-a dat la o parte Pană, s-a dat la o parte tot ce a însemnat viață în 12 ani și au venit cu niște chestiuni noi. Îmi pare foarte rău pentru domnul Cristian Niculae, care a pierdut alegerile astea. Putea să se întâmple altfel. (…) PSD a pierdut nu doar acum, a pierdut pe termen lung și asta din cauza unei strategii catastrofale. Trebuie să spun chestia asta”, a spus Crețu la AS-TV.

Realitatea este simțită din plin de Cristi Niculae și PSD Bistrița. Este o realitate pe care aceștia o înghit greu, dar nu mai au ce face. Piatra de moară a fostului viceprimar și a întreg PSD-ului este tocmai OVIDIU CREȚU, și nu „experții PR de la CLUJ”. Bolovanul cărat de Niculae în campanie a fost tocmai numele de Crețu și de PSD, evident, însă așa cum Radu Moldovan a reușit să treacă peste argumentul urei față de social-democrați, așa se putea merge și la muncipiu, însă aici a fost contra-exemplul mandatelor lui Ovidiu Crețu, nu alte bazaconii expuse de cel care acum analizează lejer și impasibil o situație tocmai de el creeată!

Cât de ipocrit este Ovidiu Crețu în aceste momente de bye-bye încât să pretindă în continuare că EL ar fi fost soluția și nu problema majoră?! Aici se trece de o anumită graniță a bunului simț, al simțului realității, a oricărei realități.

Pensie ușoară, Ovidiu Crețu!  

 

 

 

Comentarii

Sergiu

16.10.2020 15:43

Motto:„Prin incăpătânare omul inteligent nu devine mai inteligent decât este, dar prostul devine cu sigurantă mai prost”.(Lucian Blaga)Nu strategia foarte proastă, a organizației politice a PSD, a dus la pierderea alegerilor locale într-un mod de-a dreptul rușinos. Adevăratul motiv al pierderii alegerilor locale de către PSD la Bistrita este tocmai din cauza administratiei catastrofale din timpul celor trei mandate de primar ale lui Ovidiu Cretu. Chiar si lucrurile bune au fost umbrite de greselile impardonabile comise cu incăpătânare de Cretu, care nu a tinut seama de nevoile reale ale cetătenilor si a actionat numai după mintea lui cea proastă. Iată doar două dintre ele.-Pârtia de ski „Cocos” construită cu 7 milioane de euro, bani din imprumuturi bancare care a functionat de la inaugurare doar câteva zile pe an este cel mai mare esec al administratiei „Cretu”. Si asta nu din cauza greselilor de proiectare cum crede fostul primar. Pârtia „Cocos” este o investitie păguboasă pentru că primarul Cretu s-a incăpătânat să construiască o partie de schi costisitoare inafara domeniului schiabil pe Dealul Cocosului, la altitudinea cea mai joasa din tara, de numai 600 m si in conditiile in care sub aspect climatic zona este total nepotrivita pentru domeniul schiabil din cauza temperaturii medii anuale relativ ridicate, care la Bistrita este de cca 8,3 grade Celsius. Toată lumea stie că zăpada se asterne in functie de altitudine, iar atunci când ninge in pasul Tihuta la 1200 m, la Prundul Bârgăului este lapovită, iar la Bistrita plouă. Incă de la data semnării contractului de executie a pârtiei Cocos, reprezentantul firmei Kranz Eurocenter a tinut să precizeze că: „nu va fi o partie de schi profesionala pentru că diferenta de altitudine nu permite asa ceva, este o partie de recreere pentru incepători”. El a mai adaugat ca nici izoterma zonei nu corespunde domeniului schiabil, precizand ca : „din punct de vedere al schiului, cel mai important parametru este temperatura, stiut fiind că zapadă artificială se produce undeva in jurul temperaturii de minus cinci grade”.-Ultima prostie a lui Cretu este demararea lucrărilor de construire a unui aqapark pentru pentru care nu exista finantare. Ar fi existat o posibilitate de finantare a investitiei respective cu fonduri guvernamentale, insa incompetentii nu au stiut sa profite de ea. In vara anului 2019, li s-a sugerat schimbarea denumirii proiectului ”Complexului de Agrement Acvatic Aquapark Bistrița” în ”Complex Sportiv Acvatic în Municipiul Bistrița”, pentru a se putea incadra la „Programul Bazine didactice de înot”, devenind astfel eligibil la finantare cu bani de la Compania Națională de Investiții (CNI), inafară de partea de agrement care include toboganele aquatice. Evident, incăpătânatul Cretu nu a vrut să schimbe proiectul si a solicitat in Consiliul Local inceperea lucrărilor la aquaparc prin alocarea a trei milioane lei din bugetul pe aceast an pentru o investiţie evaluată la peste 35 milioane lei. In ritmul acesta investitia poate să dureze 10-15 ani.Pe de altă parte, parcurile acvative sunt de regulă investitii private, precum „PARADISUL ACVATIC BRASOV” al omului de afaceri Dumitru Ioan Puchianu sau „WATER PARK OTOPENI” al fratilor Robert si Ionut Negoită. Acest lucru era posibil si la Bistrita, dacă Parcul Acvatic ar fi fost gândit in Sărata sau Slătinita unde puteau fi valorificate si izvoarele sărate in scop balnear.Numai că pe păsunea din Unirea, nici un investitor sănătos la cap nu-si cheltuie banii pe o afacere păguboasă.Fără indoială, exemplele ar putea continua.

Ana

16.10.2020 16:50

Jigodie până la capăt!!! Cu asta am spus tot. Să i fie rușine, aroganță scrie pe fruntea lui. Bine că am scăpat de el si de Neculaie, evident.

Balan Marius- Horea

17.10.2020 09:13

Daca vreti analize serioase apelati la cifrele VERZILOR inca condusi de mine. Lasati analistii la dracu si  va pun la dispozitie adevarul in fata tot cu cifre dar de la protestatari ce petitionari. Hai Pa !

Adauga comentariu