Osemintele unui bătrân din Cormaia au fost descoperite într-o pădure din apropierea localității de baștină a victimei

Bătrânul avea 89 de ani și a fost dat dispărut de la domiciliu încă din data de 13 mai anul curent. Polițiștii din Sîngeorz-Băi au fost sesizați despre faptul că s-a găsit un craniu uman, niște fragmente osoase și obiecte de îmbrăcăminte într-o pădure de lângă localitatea Cormaia.

Conform verificărilor preliminare efectuate de polițiștii de la investigații criminale, bărbatul s-ar fi spânzurat.

În urma examinării craniului şi a fragmentelor osoase de către criminaliști, împreună cu specialiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală nu au fost descoperite urme de violenţă. Acestea au fost ridicate în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului” – se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

În continuare, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 

Adauga comentariu