Obrazul de senator cu cheltuială se ține! Deneș și Simionca au spart peste 6 miliarde de lei vechi în primul an de mandat

Nu-i ușor și nici ieftin să ai aripi de senator, chiar dacă reprezinți o circumscripție electorală mică, așa ca Bistrița-Năsăud. Un senator e senator indiferent de unde vine, iar obrazul și ținuta costă! La fel și întreținerea, căci, nu-i așa, nobless oblige și nu te poți compromite dormind prin cămine studențești...

Cei doi senatori de Bistrița-Năsăud sunt Ioan Deneș, actualul ministrul al Apelor și Pădurilor, membru de vază al Partidului Social Democrat, iar al doilea, Ioan Simionca – membru al ALDE, ajuns în Parlamentul României printr-un concurs de împrejurări legat de redistribuirea mandatelor pe colegii. Despre activitățile parlamentare ale celor doi bistrițeni stiridebistrita.ro a mai scris, acum ne vom ocupa de banii cheltuiți de cei doi în primul an de mandat. De precizat faptul că aceste sume sunt acordate parlamentarilor pe lângă salariu, acestea fiind sume fixe (forfetare) sau sume care variază (diurne).

Ioan Deneș, fratele primarului de Beclean – Nicu Moldovan, a cheltuit pe „diurne deplasare ședințe parlamentare” nu mai puțin de 32.885 de lei, echivalent a peste 7.000 de euro, recordul fiind stabilit în luna noiembrie când bistrițeanul a decontat 4.437 de lei, dar, probabil în compensare, în luna iulie Deneș nu are niciun decont în acest sens. La capitolul cazare, unde suma este fixă (4.600), apar deconturi care depășesc bine aceste reglementări, fiind vorba de iulie, august, septembrie și octombrie care au sărit fiecare la 6.525 lei, totalul anual fiind de 62.900 lei.

Un alt capitol de cheltuieli interesant este cel legat de „cheltuieli cu carburanți pentru deplasarea la lucrările Parlamentului” Deneș decontând în 2017 suma de 14.747,12 lei, lunile iulie și august fiind trecute cu „zero”, fiind vorba de vacanță. Suma forfetara pentru activitatea parlamentara (cabinet parlamentar, angajati, protocol, alte cheltuieli), în cazul senatorului Deneș, este de 86.661 lei, la care se adaugă chiria pentru biroul parlamentar, la nivelul anului 2017 fiind decontați 6.864 lei, adică o medie de 572 de lei lunar. Trebuie menționat faptul că această sumă, cea legată de cheltuielile cu salarizarea și chiriile birourilor este singura care nu se folosește în scop personal. Parlamentarii însă mai au la dispoziție încă o sumă pe care nu trebuie să o justifice, decontarea fiind făcută pe baza unei „declarații pe propria răspundere, în cazul lui Deneș fiind vorba de 93.213 lei în 2017!

Senatorul Ioan Simionca stă la fel de bine la capitolul cheltuieli ca și „confratele” Deneș, cu mici abțineri, nesimnificative. La capitotuldiurne deplasare ședințe parlamentare”, senatorul PMP de Bistrița-Năsăud și-a decontat „doar” 30.340,50 lei în 2017, suma forfetară pentru cazare fiind identică cu cea a senatorului PSD, adică 62.900 lei. Și cheltuielile legate de carburanții folosiți în deplasarea pentru lucrările Parlamentului au fost puțin mai mici decât în primul caz prezentat, 11.755,32 lei fiind suma decontată de Simionca.

Acesta a fost „modest” și la salarizarea personalului din teritoriu, bistrițeanul decontând 54.660 de lei, 3.319 lei pentru chirie, dar a avut și cheltuieli adiacente legate de întreținere și utilități (4.430 de lei), obiecte de inventar (9.173 lei), pentru reparații curente (10.135 lei), precum și cheltuieli legate de internet și presă (11.678 lei). Suma decontată „pe propria răspundere” a fost de 93.348 lei pentru anul 2017.

Pe lângă toate aceste cheltuieli, cei doi parlamentari au mai beneficiat și de o sumă forfetară pentru acoperirea cheltuielilor legate de transportul în circumscripție în cuantum total anual de 16.800 de lei pe cap de senator, cheltuieli de telefonie care s-au situat în jurul valorii de 145 de lei anual, precum și de încă un capitol de cheltuieli legate de transportul intern în județ (!?), decontat doar de Simionca, în valoare totală de 1.066,50 lei.

Totalul cheltuielilor făcute de cei doi senatori de Bistrița-Năsăud sunt de aproximativ 624.000 lei, puțin peste 135.000 de euro, „campion” fiind Ioan Deneș cu suma de 314.214 lei, Ioan Simionca cheltuind în 2017 suma de 309.760 lei.

 

Adauga comentariu