O ultimă zvâcnire a coco-struțului bistrițean?! Pârtia de schi se redeschide, pe nocturnă

Tragicomedia struțului de pe Cocoș continuă cu, se pare, un ultim episod pentru acest sezon hibernal, sezon la fel de lamentabil ca cel trecut.

„Dacă nu plouă, vom schia încontinuu până la sfîrșitul lui martie” – spunea încrezător tătucul pârtiei de schi de pe dealul Cocoș, Ovidiu Crețu, chiar la startul sezonului 2018-2019, pe la mijlocul lui ianuarie. Bineînțeles că a urmat o serie de închideri și redeschideri, fiecare motivate într-un fel sau altul.

S-au contabilizat în total vreo 10 zile efective de schi, ce-i drept destul de pline de acțiune și schiori, ceea ce era de așteptat. Cei aproximativ o mie de iubitori ai schiului din Bistrița au profitat la maximum de „oferta” de lângă casă, atâta timp cât a fost deschis. Nu știm dacă același lucru s-ar fi întâmplat, aici vorbind de aglomerație, dacă pârtia Cocoș ar fi fost într-adevăr deschisă două luni în mod continuu, zi de zi, seară de seară, dar nici nu vom afla prea curând.

Ziua de 25 februarie este, se pare, o ultimă zvâcnire a coco-struțului bistrițean, o ultimă șansă de a mai schia în acest sezon la Bistrița. Invitația a fost făcută de Primăria Bistrița, iar intervalul de timp în care este permis accesul pe pârtie este 18:00-21:00, deci pe nocturnă.

Cât va ține acest ultim zumzet alpin bistrițean? Vom vedea în zilele următoare...

Adauga comentariu