Numărul de elevi din Bistrița-Năsăud scade de la o generația la altă cu două-trei sute de copii pe an, dar avem școli din ce în ce mai frumoase și mai dotate

Unul din paradoxurile sistemului românesc de învățământ este cel legat de scăderea numărului de elevi în comparație cu investițiile tot mai pregnante în insfrastructura educațională. În Bistrița-Năsăud numărul elevilor care au început anul școlar 2018-2019 este mai mic cu aproape 1.500 de copii în comparație cu anul școlar trecut, dar investițiile în modernizarea și dotarea școlilor este în creștere.

O astfel de statistică a fost prezentată în cadrul ședinței ordinare a Colegiului Prefectural desfășurat miercuri, 26 septembrie, acolo unde inspectorul general Camelia Tabără a oferit un raport referitor la începutul de an școlar 2018-2019.

Conform datelor oferite de către aceasta, Bistrița-Năsăud are înregistrați la începutul acestui an școlar 44.778 de elevi care raportați la cei 46.223 de elevi care au început anul școlar 2017-2018 sunt în scădere cu 1.445 de copii. Diminuarea numărului de elevi este pusă pe seama scăderii demografice, dar și a mobilității acestora, transferurile în străinătate fiind net superioare celor spre casă, adică sunt mai mulți elevi care pleacă decât cei care revin.

Una din cauzele reducerii numărului de elevi este și desființarea unei școli din mediul rural, acolo unde fenomenul este foarte prezent. Astfel, școala din Vermeș a rămas sub numărul de 300 de elevi și și-a pierdut personalitatea juridică, adică direcțiunea, fiind acum o „anexă” a școlii din Lechința. Elevii vor merge în contiunare la școala respectivă, instituția în sine nu a fost închisă. Anul trecut s-a întâmplat la fel cu școala din Nepos.

De cealaltă parte a paradoxului stă faptul că Bistrița-Năsăud este în plin „șantier” în infrastructura educațională. Nu mai puțin de 16 școli, toate din mediul rural, se află în plin proces de modernizare și/sau reabilitare. În aceste locații nu se fac reparații curente ci investiții serioase care au în vedere reabilitări termice sau structurale, precum și modernizări prin prizma dotărilor.

Bistrița-Bârgăului avea școala 1 și școala 2. În acest moment aceste școli sunt echilibrate ca număr de elevi, dar în scădere. Directorul de acolo spunea că avem școli din ce în ce mai frumoase și mai dotate, dar din ce în ce mai puțini copii” – a declarat Camelia Tabără pentru stiridebistrita.ro.

În mediul urban situația este total inversată: numărul de elevi este în creștere. Acest fapt este datorat în mare parte migrației copiilor din mediul rural către instituțiile din orașe:

Cartierele aparținătoare orașelor s-au golit. Din jurul Năsăudului, spre exemplu, vin deja din grădiniță către Năsăud. Părinții având un loc de muncă în oraș își aduc copiii cu ei. După terminarea grădiniței continuă să rămână în oraș și la școală” – a completat Tabără.

Școala din mediul rural a început să scadă ca număr de elevi în „favoarea” mediului urban. În Bistrița-Năsăud, în anul școlar proaspăt început, 51% din numărul total de elevi se regăsesc în orașe, iar 49% în mediul rural. Per total, de la o generație la alta se „pierd” între două și trei sute de copii, statistica fiind făcută la nivelul claselor pregătitoare.

 

foto: arhivă

Adauga comentariu