Nu ai chef de izolare, ajungi în carantină și o faci pe banii tăi. Asta au pățit 6 bistrițeni

Un număr de șase persoane care nu au mai avut răbdare să stea în izolare acasă, au fost transferate la centrele de carantină, sub pază. Carantinații își vor plăti din propriul buzunar cheltuielile. Informația a fost confirmată de Instituția Prefectului, care amintește următorul celor fapt persoanelor aflate în izolare la domiciliu, fie în urma stabilirii unei anchete epidemiologice și declararea ca și contact a bolnavilor de CoVid-19, fie în urma întoarcerii dintr-o călătorie externă, că este imperativă respectarea măsurii izolării la domiciliu, în contextul pandmiei.

Apelul prefectului Stelian Dolha: ” Fac apel la o atitudine conștientă, responsabilă, pentru a ne întoarce treptat la viața noastră, la libertățile noastre așa cum le știam. Să nu ne punem în pericol inutil pe noi, pe cei dragi, familiile noastre, pe colegii noștri, pe cei vulnerabili, pentru un moment sau mai multe de relaxare trecătoare. Perioada stării de alertă nu schimbă cu nimic datoria pe care o avem ca cetățeni pentru a lupta împotriva pandemiei. E un test pe care trebuie să-l trecem cu toții”.

Starea de alertă care implică o serie de măsuri de relaxare față de perioada stării de urgență nu permite părăsirea locației de izolare de către persoanele asupra cărora s-a impus această măsură! Perioada de izolare este de 14 zile, iar nerespectarea acestei măsuri atrage transferul la o locație special amenajată pentru carantinare, sub pază, iar cheltuielile de cazare și masă sunt suportate exclusiv de către persoanele care nu au respectat măsura izolării

 

 

Adauga comentariu