Noi poveşti despre reformarea ANAF. Din nou aflăm că sunt cam 600 de formulare pe cap de contribuabil de muls, dar că acestea "se vor simplifica"

Parcă a fost vorba, an de an, de vreo 30 de ani, că se simplifică relaţia statului cu contribuabilul său, măcar sub aspectul birocraţiei, al hârţogăraiei. Şi ce aflăm, după un pod plin de promisiuni? Că: „Numărul de formulare sunt acum în jur de 600 pentru persoane juridice”.

Şi că noua şefă a ANAF, după ce buzata (pardon, protejata) lui Darius Vâlcov a luat calea bejaniei, „doreşte” „să simplifice” „partea de formulare și declarații”. „Vrem să simplificăm și Declarația unică pentru persoane fizice”, a spus Mirela Călugăreanu, noua șefă ANAF, într-o conferință de presă.

Din această conferinţă de presă am înţeles că va curge prin birocraţie laptele şi mierea îndulcirii fiscale a relaţiei statului cu cetăţeanul contribuabil. Că ANAF din Fermă agricolă, care mulgea contribuabilul direct de la sursă, va începe să se şcolarizeze şi aproape umanizeze. Pe scurt, aflăm din ceea ce s-a declarat că:

  • Vom înființa școala de fiscalitate, vând scop ridicarea calității profesionale a angajaților pe care ANAF îi are. Dorim să atragem în sistemul fiscal tineri absolvenți de învățământ superior din domeniul economic, să-i formăm în interiorul sistemului.
  • Începând de săptămâna viitoare vom supune consultării publice planul de eficientizare și de transparentizare a activității ANAF, consultâdu-ne atât cu reprezentanții mediului de afaceri, cu reprezentanții organizațiilor profesionale din domeniu dar și cu reprezentanți ai mediului academic.
  • Pentru marii contribuabili, dorim să implementăm, în sistem pilot, un instrument standard de schimb de informații între autoritatea fiscală și contribuabil.
  • Este necesară înființarea direcției generale de analiză de risc la nivelul ANAF care are rolul de a defini un profil standard de risc al contribuabilului. Acest element reprezintă cheia reformării administrației fiscale din România. În funcție de profilul de risc al contribuabilului, organele fiscale vor acționa gradual, aplicând întâi măsura notificării contribuabilului în legătură cu posibile diferențe de impozite și taxe, notificarea fiind urmată de mediere și în funcție de feedback-ul pe care îl primim de la contribuabili și de modul în care acesta alege să se conformeze urmează sau nu controale inopinate sau inspecții fiscale parțiale și inspecții fiscale generale.
  • Vom corecta o serie de deficiențe privind structura organizatorică și modul de funcționare a ANAF.

Mirela Călugăreanu, noua şefă a ANAF, a precizat că are ca obiective: asigurarea unor servicii de calitate, simplificarea mecanismelor de administrare fiscală, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Şi că se vor înfiinţa structuri noi care să asigure un tratament diferențiat în funcție de comportamentul fiscal.

"Am hotărât ca începând de săptămâna viitoare vom supune consultării publice acest plan de eficientizare și transparentizare consultându-ne cu reprezentanții mediului de afaceri și cu mediul academic", a spus Mirela Călugăreanu.

PS: "Automatizarea proceselor ar trebui sa faca parte din prioritatile de top ale ANAF" - sunt de parerea specialistii in domeniul financiar-contabil.

"Interactiunea cu ANAF (ca personal) trebuie sa fie minima iar procesele si validarile sa fie automatizate la maxim, reducand astfel necesarul de personal si folosindu-l pe alte actiuni. Dar, la noi este pe dos, pentru orice actiune trebuie inca alti X pasi de facut, inca o cerere care evident nu se poate depune on-line, inca un drum, inca un stres. De exemplu ca sa se faca plata unui impozit pentru voucher de bicicleta trebuie sa se depuna declaratie unica (pentru care trebuie contul care trebuie validat la ghiseu), in loc sa se plateasca simplu on-line (eventual pe ghiseul.ro). Adica ceva atat de simplu a devenit atat de complicat pentru 50 de lei pe care unetatean vreau sa ii dea, nu sa ii ia.

In secolul XXI, ANAF inca mai lucreaza cu fisiere pdf si are un site de tot rasul, fara logica, fara informatii, fara capacitatile necesare unui sistem national. Stim ca nu exista bani (sau mai bine spus exista dar nu le iese pasienta baietilor destepti), insa credem ca nu exista nici vointa de a schimba ceva. Nu e normal ca activitatea ANAF sa fie deseori blocata intr-o tara cu programatori de top, cu internet super rapid si tehnologia actuala. Si de aici apar si problemele cu incasarile, cu birocratia, cu raspunsurile extrem de tarzii si alambicate. Nu doar numarul de declaratii este covarsitor cat si o simpla plata este o corvoada printr-un labirint facut parca pentru a ingreuna orice dorinta a cuiva de a plati o suma de bani. Nu mai vorbim despre crearea unei aplicatii pentru mobil pentru astfel de activitati... Deja asta ar fi ceva de domeniul SF pentru ANAF."

 

Adauga comentariu