Nici nu a început bine școala: 113 elevi de la Colegiile Andrei Mureșanu și Liviu Rebreanu rămân la casele lor. Un profesor și un elev au fost depistați ca pozitivi

Patru clase de elevi de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, respectiv 98 de elevi, intră în izolare, după ce un profesor al renumitului colegiu a fost depistat pozitiv. De asemenea, 15 elevi de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” vor rămâne acasă, asta pentru că un coleg de-al lor, din clasa a VIII-a, a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.

De asemenea, la nivelul BN mai există doi elevi confirmaţi pozitiv, dintre care unul studiază la Colegiul Militar din Alba Iulia. În plus, sunt opt cadre didactice confirmate, patru solicitând deja externarea. La aceştia se adaugă un angajat de la Creşa din Ştefan cel Mare şi o asistentă medicală de la o grădiniţă privată.
Instituţia Prefectului a precizat că este vorba despre suspendarea activității (cf. Ordinului comun Nr. 5487/1494/2020 – al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății; nu este nici carantină propriu-zisă, pt că nu se emite decizie în acest sens și nu vor fi verificați de autorități).

Adauga comentariu