Nici măcar în anul CENTENAR nu se pot UNI: Ovidiu Crețu și Radu Moldovan tot separat își pornesc luminițele de sărbători!

Nimeni nu a înțeles de ce în Bistrița, un orășel de dimensiunea unui cartier al Clujului, luminile de sărbători de „pornesc” de două ori, din două puncte diferite, de doi „potenți” ai orașului!

„Tradiția” formată de câțiva ani încoace ne dă startul sărbătorilor de iarnă de două ori. Primul la butonul luminițelor era Radu Moldovan – președintele Consiliului Județean, care și-a rezervat ziua de 1 Decembrie pentru aprinderea feeriei din Piața Petru Rareș, din fața Palatului Administrativ. Atât! Cu un mic bonus, defilarea soldaților din garnizoana Bistrița, cu torțele aprinse, tot din fața locului de muncă al întâiului județean.

Feeria municipală îl are la butonul de start al sărbătorilor pe Ovidiu Crețu – primarul municipiului Bistrița. Acesta prefera ajunul de Moș Niculaie ca dată de pornire a iluminatului public de sărbători în restul orașului, mai puțin zona Palatului Administrativ (Prefectura și CJ-ul), acolo unde Radu Moldovan deja are aprinse beculețele. Mai puțin și zonele de cartiere, unde bezna sărbătorilor dăinuie an de an, căci figurinele și „jerbele” de beculețe sunt doar pentru zona centrală și prinicpalele bulevarde ale municipiului.

Anul 2018 arată puțin diferit față de restul anilor, nu pentru că e an Centenar și „tradițiile” celor doi lideri administrativi s-ar uni măcar simbolic, ci pentru că Ovidiu Crețu „fură” startul, acesta anunțând că luminițele de sărbători vor fi aprinse de Sfântul Andrei, în ajun de 1 Decembrie, deoarece e an centenar și trebuie ca orașul să fie luminat corespunzător în ziua jubiliară!

Sentimentul „provocat” de această sărbătoare națională rămâne unul la nivelul simbolismului deloc pragmatic, „unirea” fiind îndreptată către alte zări, mai puțin curtea proprie. Orgoliul și disputele personale/politice dintre cei doi nu se poate opri acum, fie el ditamai Centenarul!

Așadar, Bistrița în an Centenar va avea tot două momente de start pentru sărbătorile de iarnă, fiecare cu... treaba lui, pe principiul „rămâne cum am stabilit”!

Adauga comentariu