Ne (mai) vedem La HAN? Unul dintre cele mai cunoscute puncte de reper ale Bistriței, care a dat denumirea unui cartier, pe cale de dispariție!

Zona HAN din Bistrița este cunoscută datorită clădirii ce poartă această denumire, clădire edificată în anii 60 și sortită demolării prin 2020! Hanul, locul de întâlnire al bistrițenilor din partea de sus a orașului, va „deceda” la vârsta de 60 de ani, lăsând în urmă doar amintiri.

Potrivit unor surse imobiliare citate de bistritabusiness.ro Hanul din Bistrița a fost vândut de magnatul Ion Moldovan, patronul Hotelului-Castel Dracula de la Piatra Fântânele, dar și al Coroanei de Aur și al Codrișorului. Suma vehiculată este de 700.000 de euro, bani care ar fi deja plătiți de Mihăiță Arpășteuan, patronul Midas Construct.

Inițial, în clădirea Hanului de pe Calea Moldovei a funcționat un restaurant select, care dispunea de o sală destul de spațioasă la etaj, două separeuri  fără comunicare cu sala principală, o terasă generoasă, un bar (de zi) și o cofetărie pe latura dinspre Spital.

După momentul 1989 destinația sălilor din interiorul Hanului s-a schimbat, în partea din față existând inclusiv un second-hand, iar acum găzduiește o sală de jocuri. În interior s-a încercat menținerea ideii de restaurant, dar cu perioade fără activitate. Barul de la subsol a fost folosit multă vreme ca bar de noapte, un club preferat de tinerii rockeri ai Bistriței.

În acest moment în Han există un restaurant și un fast-food, chiriașii actuali având un contract semnat până în 2020. Deoacamdată noul proprietar nu a luat legătura cu acești chiriași, probail va lăsa să curgă aceste contracte până la exiprare.

Conform sursei citate, Arpășteuan are în plan demolarea clădirii actuale și ridicarea unui edificiu cu regim de înalțime P+6, clădire ce va avea ca destinație apartamente de lux și spații comerciale la parter. Investitorul nu se grăbește să facă investiția respectivă, acesta fiind cu ochii pe eventuala fluctuație în ceea ce privește piața imobiliarelor.

Mihăiță Arpășteuan a făcut parte din „grupul Metropolis” alături de Radu Chifa și Petrică Rus, dar s-a desprins destul de repede de cei doi, alegând să urmeze singur calea afacerilor, în special imobiliarele. Midas Construct a raporat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de peste 300.000 de euro, profit de numai 170.000 de euro, iar datoriile toale ale firmei se ridicau la peste 675.000 de euro.

Midas Construct

Arpășteuan mai are două firme, ambele cu datorii mai mari decât cifra de afaceri, este voba de Midas Finance (activități de finanțare) cu datorii de 23.000 de euro și cifră de afaceri de 3.100 de euro, precum și Donarom Bis (închirieri și subînchirieri imobiliare) cu datorii de peste 700.000 de euro și cifra de afaceri de numai 1.000 de euro.

Midas Finance

Donarom Bis

 

 

 

Adauga comentariu