Municipalitatea distribuie și în acest an locuințe ANL, doar că acestea sunt de tip GARSONIERĂ! Ce-a mai rămas după distribuirea cu cântec social-democrat de anul trecut...

Până de Paște, bistrițenii ce au dosare depuse la Primăria Bistrița în vederea alocării unei locuințe ANL, vor putea întra în posesia cheilor. Municipalitatea are în administrare aproximativ 110 spații locative de tip ANL, cu una sau două excepții, toate fiind garsoniere.

Anul 2017 a dus 162 de familii în case noi prin Agenția Națională pentru Locuințe la Bistrița. Deși au fost disponibile un număr de 200 de locuințe, în urma analizării dosarelor de comisiile specializate ale municipalității, au fost eligibile numai 162. Distribuirea acestor locuințe a fost una cu cântec, multe voci acuzând comisia ce s-a ocupat de punctarea dosarelor de părtinire politică, mai muți simpatizanți sau chiar membrii PSD fiind astfel favorizați.

Pentru 2018 sunt deja înregistrate peste 300 de dosare, data limită de depunere fiind 29 decembrie 2017. Din totalul locuințelor puse la dispoziție anul trecut, de 200 de locuințe, 38 au fost reportate pentru acest an. Alte aproximativ 80 de apartamente (marea majoritate cu o cameră) sunt provenite din eliberarea acestora de foști chiriași care au renunțat la ele, astfel, totalul locuințelor ce se vor distribui în 2018 fiind de aproximativ 115-120.

Din experiența de anul trecut vă pot spune că nu toate dosarele sunt complete, nu sunt eligibile. Condițiile sunt foarte clare, acestea fiind afișate la Direcția Patrimoniu, a existat chiar și un om care i-a îndrumat pe doritori. Anul trecut nu am acordat toate locuințele. Eu sper ca în acest an să le acordăm pe toate” – a declarat viceprimarul Cristian Niculae pentru striridebistrita.ro.

Comisia se va întruni în această lună pentru studierea celor peste 300 de dosare depuse la Direcția Patrimoniu. În februarie, conform graficului de anul trecut, se va vota într-una din ședințele Consiliului Local lista persoanelor considerate eligibile, urmând ca cel tarziu la începutul lunii aprilie 2018 să fie înmânate cheile noilor chiriași.

Adauga comentariu