Mulțumim din inimă tovarășului Daniel Suciu pentru că s-a ținut de promisiune! Un domn, un caracter...

Nu sunt fanul conferințelor de presă, în special cele de natură politică, chiar dacă sunt aproape singurele momente în care se poate comunica față-în-față cu politicienii, majoritatea fiind cu fundul ancorat în problematica națională, acolo unde răsare soarele politic, la București!

Stiridebistrita.ro funcționează pe plan local de mai bine de un an. Ca orice ziarist aflat la un început de drum mi-am aruncat buzduganul peste tot unde a fost nevoie, așa cum e normal. Am luat contact cu instituții, am împărțit cărți de vizită, am făcut acreditări etc.

În cazul partidelor politice ar fi trebuit să fie cel mai simplu, iar în majoritatea cazurilor așa a și fost, cu excepția preluminatului Partid Social Democrat Bistrița-Năsăud. Deși am trimis un email pe o anumită adresă care se presupunea că ar aparține unei cuconițe care se ocupă de presă, nu am primit nici o confirmare și nici nu am fost anunțat/invitat la acțiunile acestui partid.

Am luat legătura cu cel care a fost nr.1 în comunicare din partea PSD BN destul timp încât să știe mersurile, Bogdan Ivan Griua, care „a transmis” mai departe solicitarea mea. Bineînțeles degeaba! Apoi am fost la o conferință de presă despre care am auzit prin vecini și am expus mica mea problemă deputatului prezent, Daniel Suciu, care mi-a promis cu cedare de cuvât că va rezolva situația, cu scuzele de rigoare pentru evenimentele trecute.

Am acceptat culpa tehnică invocată de actualul secretar general adjuct al PSD și am avut încredere în cuvântul unui ditamai deputatul, lider de grup parlamentar. Stupoare! Problema tehnică nu s-a rezolvat, cuvâtul tovarășului Dani Suciu în filiala de BN fiind o pală ușoară de vânt.

Probabil nu scriu ce ar vrea ei să scriu. Nu scriu nici ce ar vrea patronul publicației pentru că nu știu ce ar vrea, nu mi-a spus niciodată, am libertate editorială deplină. Cu siguranță au fost deranjați de anumite articole, iar aici vorbesc de cei doi exponenți care mai organizează câte o conferință de presă din haști în paști, onor Dani Suciu și distinsa doamnă Doina Pană.

Este totuși o diferență între cele două mari personalități, Dani Suciu răspunde la telefon în cazul în care este apelat, Doina Pană nu! De ce? Pentru că atât poate...

Nu mi-e „hia” de conferințele de presă politice, oricum acolo se spun multe trâmbițe. Nu am incomodat pe nimeni la fața locului, dacă am avut dileme le-am rezolvat după aceste briefinguri. Am ascultat cuminte declarațiile, apoi le-am analizat, atunci când au meritat analizate.

Corect este să inviți toți funcționarii de presă, indiferent dacă îți place sau nu de moaca unuia sau altuia, dar nu e obligatoriu...

 

P.S. Cuvântul unui politician nu este sinonim cu punerea în practică, evident! Astfel de exemple sunt și în celalălt „mare” partid local, dar despre „celelalte cuvinte”... cu altă ocazie!

Adauga comentariu