Moș Crăciun NU vine la timp cu Tabita Tour! O situație jenantă în care a fost pusă Asociația Impact în cadrul proiectului „Dragă Moș Căciun, îmi doresc...”

Zilele trecute publicam un articol referitor la o campanie a Asociației Impact Bistrița în care 220 de copii au scris „moșului” câte o scrisoare, iar oameni cu sufletul mare s-au implicat în a îndeplini aceste dorințe. Printre aceștia s-au numărat și persoane care domiciliază în străinătate, una dintre comunitățile care au răspuns cu drag acestui apel fiind cea din Spania.

Deși cadourile respective au fost trimise din Madrid, respectiv Valencia, din timp, acestea nu au mai ajuns. Este vorba de o dată de livrare programată pentru vinerea trecută, respectiv 7 decembrie. Nimeni nu este perfect, astfel că o întârziere a fost luată în calcul de Diana Moldovan, inițiatoarea proiectului, care și-a programat prima zi de împărțire a dorințelor către copiii defavorizați la o săptămână după data preconizată de ajungere a coletelor în Bistrița, via Tabita Tour.

Ce s-a întâmplat, vă lăsăm pe dumneavoastră să descoperiți din postarea Dianei Moldovan pe facebook, făcută în seara zilei de 13 decembrie:

„Mâine ar fi fost prima zi de teren, asta daca domnișoarele de la Filadelfia (Tabita Tour) ar fi livrat coletele ...

Avem 18  cadouri la ei ... in depozite, în mașini, pe undeva ...

Trebuiau să ajungă vinerea trecută ...

Luni nu erau „în sistem” ...

Marți am vorbit toată ziua cu un robot, n-am găsit în toată firmă un om care să răspundă la telefon ... Miercuri mă sună o doamnă, îi explic că trebuie să primesc tot pe numele meu și din Valencia și de lângă Madrid (halal sistem, ei nu știau, deși teoretic erau înregistrate).

Miercuri și din Valencia și din Alcazar li s-a confirmat expeditorilor că ar trebui să fie ajunse de vinerea trecută ...

Eu apelez la o doamnă care lucrează acolo și o rog să le livreze la noi, plătesc în plus, nu-i o problemă...

Explic că e important să ajungă la noi, pentru că sunt anunțați părinții să vină la scoală mâine, avem toată logistica pregătită și nu putem pleca cu lista incompletă ...

Azi, joi, telefonul la coletărie e închis, cum de altfel a fost toată săptămâna, altfel nu aș fi apelat la acea doamnă ...

La 5 mă sună coletarul, de pe alt numar, „dom'șoară încarc și vin ....da' unde trebuie să vin ???” SERIOS?

Ok... îi explic, mă asigur că înțelege și-i spun că ramăn la birou până la 8 ...

Acum e 22.15, am intrat în casă de 10 minute, coletarul n-a parcurs cei câțiva metri de pe Calea Moldovei până la Sala Polivalentă ...

La ora aceasta trebuie să amânăm acțiunea de la Cetate!

Doamna m-am rugat să n-o deranjez în timpul ei liber, iar coletarul are telefonul închis ...

Frumos... Eu vorbesc singură prin casă :)))

După ziua de azi :

1. Mi-ar plăcea ca oamenii să fie serioși, să-și facă treabă bine, cu responsabilitate, în orice loc, fie că e coletar, fie că ștampilează hârtii;

2. Nu merge oricum, sincer îi compătimesc pe cei care așteaptă ora cinci să declare că sunt în timpul lor liber;

3. Dacă ne dăm un cuvânt, să-l respectăm, oamenii au ales să facă cadouri și au plătit în plus (e drept, pe sub mână, să ajungă în stare bună la noi... până la ușă biroului).

4. Domnișoarelor și domnule, e nevoie de bunăvoință, n-ați dat dovada de ea! Moșul crede că anul acesta vă taie de pe listă...”

Având în vedere această situație am încercat să luăm legătura cu reprezentații firmei Tabita Tour/Filadelfia, pentru a le cere un punct de vedere legat de acest incident care a decalat o întreagă operațiune în care „Moș Crăciun” nu a mai ajuns la timp pentru niște copii deja nerăbdători.

Am primit un răspuns oficial din partea Tabita Tour, recunoaștem, într-un timp mai mult decât optim de la lansarea întrebărilor, fapt pentru care felicităm compartimentul marketing/comunicare al acestei firme. Redăm în continuare răspunsul Tabita Tour:

„În legătură cu situația expusă în email, am discutat intern cu colegii noștri de la departamentul Coletărie. Aceștia ne-au transmis că într-adevăr s-au purtat mai multe discuții cu doamna Diana Moldovan cu privire la ridicarea coletelor de la sediul nostru de pe Calea Moldovei. Pentru aceste colete, din păcate nu era specificată livrarea la domiciliu. 

Ne pare sincer rău pentru această neînțelegere, însă datorită perioadei aglomerate, activitatea de coletărie se desfășoară conform priorităților și a indicațiilor care însoțesc coletele. Dacă acestea sunt puse cu livrare la domiciliu se percepe și o taxă suplimentară pentru livrare, și se livrează conform indicațiilor, însă dacă coletele sunt cu ridicare de la sediu, colegii noștri anunță clienții că le-au sosit pachetele, iar clienții au datoria să vină după acestea.  

Ni s-a transmis că au fost purtate discuții și în această dimineață cu dna. Diana Moldovan și colegii de la coletărie au stabilit împreună dânsa ca aceste pachete să fie livrate la ora 14:00.  Pentru că este vorba de un caz caritabil vă oferim gratuit livrarea la domiciliu. Colegii noștri de la Coletărie își vor amâna prioritățile de livrare a celorlalte colete și vor duce pachetele Asociației Impact, pentru ca aceste cadouri să ajungă în timp util la copiii defavorizați.

Mulțumim frumos pentru înțelegerea oferită! 
Dorim să vă transmitem că apreciem inițiativele caritabile ale Asociației Impact și vă dorim mult succes în activitățile pe care le întreprindeți!”

Oricine poate înțelege faptul că în această perioadă încărcată din punctul de vedere al coletăriei pot exista anumite întârzieri, așa cum s-a mai precizat la începutul acestui material. De asemenea, chiar dacă acele colete nu aveau livrare la domiciliul, Diana Moldovan era dispusă pentru plata serviciului respectiv, având în vedere faptul că și pentru Asociația Impact este o perioadă destul de aglomerată (Diana și voluntarii asociației fiind prinși în organizarea actelor caritabile), doar că aceste colete NU erau ajunse, nu erau de găsit, la telefoane nu răspundea nimeni, iar aici vorbim nu de o încercare-două într-o zi, ci de mai multe încercări zilnic, timp de aproape o săptămână!

Totul e bine când se termină cu bine, astfel că acei copii minunați se vor bucura de împlinirea simplelor lor dorințe cu un mic decalaj, căci Moșul nu a ajuns la timp din cauza... saniei.

Mulțumim Tabita Tour pentru acordarea gratuității Asociației Impact pentru serviciile de livrare la domiciliu a coletelor-cadou și mai ales pentru răspunsul promp acordat publicației noastre!

 

Adauga comentariu