Mormanele de zăpadă acumulate în urma deszăpezirilor sunt ignorate de administrațiile locale! Prefectura zice că primăriile sunt responsabile, primăriile se fac că plouă...

Mai mulți cititori ne-au sesizat cu privire la mormanele de zăpadă rezultate în urma deszăpezirilor în special din mediul rural, acolo unde s-au acumulat în fața gospodăriilor. Multe dintre curțile oamenilor se află la un nivel inferior carosabilului unde s-a acționat pentru îndepărtarea zăpezii, iar inundarea este iminentă.

Este vorba de două localități din Bistrița-Năsăud de unde s-au tras semnale de alarmă, Lechința și Feldru. Indiferent cine a făcut deszăpezirea, fie administrația locală sau chiar gospodarii, mormanele de zăpadă au fost lăsate la margine de drum.

În multe situații mărimea acestora este una cosiderabilă constituind un pericol pentru gospodăriile aflate în imediata vecinătate, căci odată cu topirea zăpezii apa va inunda acele curți. Conform declarațiilor cititorilor noștri, administrațiile locale din Lechința și Feldru nu s-au sinchisit să adune acele mormane de zăpadă.

Mai mult, în Lechința cetățenii susțin că și-au deszăpezit singuri partea de carosabil din fața imobilelor, dar nu au cum și unde să ducă zăpada acumulată, în timp ce în fața casei primarului, Romeo Florian, acțiunea a fost făcută de primărie, asfaltul fiind lăsat „la negru”, însă tot cu mormanele de zăpadă depozitate pe marginea drumului.

La Feldru acuzațiile curg tot către primarul localității, Grigore Țiolan, acesta fiind principalul responsabil pentru acțiunile de deszăpezire făcute fără cap și fără coadă. Și aici e vorba de mormanele de zăpadă acumulate în fața gospodăriilor, mai mult decât atât, căile de acces ale locuințelor fiind blocate.

În acest context, Prefectura Bistrița-Năsăud a trimis o circulară tuturor primăriilor din județ:

Având în vedere avertizările meteorologice de precipitații mixte şi polei precum şi încălzirea vremii din ultima perioadă se pot produce fenomene hidrometeorologice periculoase cauzatoare de importante pagube materiale. Prin urmare, primăriile vor dispune luarea tuturor măsurilor legale ce se impun pentru prevenirea şi diminuarea pagubelor, după cum urmează:

• curăţarea străzilor, pieţelor şi a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe străzi şi trotuare;

• înlăturarea zăpezii şi a ţurţurilor formaţi la acoperişuri, care prin cădere pot pune în pericol viaţa trecătorilor sau pot produce pagube materiale;

curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale şi asigurarea secţiunilor de scurgere la podurile şi podeţele de acces la gospodăriile populaţiei şi instituţii;

• supravegherea permanentă a podurilor, podeţelor şi altor secţiuni înguste de pe cursurile de apă, în scopul evitării blocajelor, precum şi a zonelor în care este posibilă formarea torenţilor;

• completarea stocurilor de materiale și mijloace de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor.

Inundațiile vor fi o problemă majoră și în acest an, mai ales că în zonele muntoase s-a acumulat o cantitate foarte mare de zăpadă pe culmi, aceasta alimentând la topire cursurile principale și secundare de apă. Investițiile în sistemele de protecție contra inundațiilor au fost puține către deloc, iar acolo unde s-a investit s-a lucrat haotic și mai mult scriptic, vezi cazul barajelor de la Târlișua, caz dezbătut de publicația noastră, ancheta fiind încă în desfășurare.

Adauga comentariu