Moartea și viața în aceeași curte, la Ilva Mare: o fetiță de trei ani a decedat subit, iar la câteva ore mama acesteia a născut o altă fetiță!

Un mugurel a apărut pe creanga vieții/Și tot în roua dimineții/O frunză a căzut...

Ceea ce un om nu-și poate explica devine mister, iar gândurile acestuia se pot îndrepta către divinitate, cerându-i explicații. Este cazul unei familii din Ilva Mare care, de câțiva ani, trece printr-o serie de întâmplări mai mult sau mai puțin bizare...

În urmă cu trei ani, un tată, șofer, efectua o manevră cu mașina, în curtea locuinței, pe care o împărțea cu familia fratelui său. În timp ce dădea cu spatele, tatăl și-a accidentat grav fiica de numai doi anișori, aceasta jucându-se în spatele mașinii. Evident, tatăl nu o observase. Micuța a fost transportată de urgență la spital, însă medicii nu au mai putut face nimic și aceasta a decedat.

Aproximativ în aceeași perioadă, în cealaltă familie din aceeași curte, se născuse o altă fetiță. Aceasta se juca liniștită prin casă, seara trecută, iar în jurul orei 22:00, a căzut fără suflare. Fetița nu avea boli, era perfect sănătoasă. Inițial, tată fetiției, care se afla înaceeași încăpere, a crezut că micuța se înecase. Familia a alertat asistentul din comună care a și ajuns la fața locului. Conform bistriteanul.ro, asistentul medical și familia au apelat 112, însă echipajele de salvare nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe fetiță. Necropsia va stabili cauza morții.

„Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au deschis un dosar penal de ucidere din culpă în cadrul căruia efectuează cercetări pt stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul. Totodată, a fost dispusă necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului”, ne-a comunicat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

La doar câteva ore după acest incident, mama fetiței, însărcinată în luna a noua, a chemat din nou ambulanța, de aceasta dată pentru a naște, ceea ce s-a și întâmplat chiar în ambulanță, în drum spre spital. Femeia a născut o altă fetiță, perfect sănătoasă, al nouălea copil al familiei.

Dacă sunt doar pure coincidențe sau este un anume plan mai mult sau mai puțin divin, această serie de întâmplări marchează cele două famili, dar și întreaga comunitate din Ilva Mare. Undeva, cândva, poate se va rupe lanțul...

 

Adauga comentariu