Minora accidentată în noaptea de Revelion la Dumitrița este în stare gravă! Organele în drept continuă anchetarea cazului

Noaptea de Revelion nu a fost una plină de entuziasm și bucurie pentru toată lumea. Există tragedii consumate în noaptea dintre ani care nu numai că au spulberat vraja momentului, dar au repercusiuni grave asupra stării de sănătate ce pot marca vieți întregi.

Este cazul unei fete de 16 ani din Dumitrița, Ioana Sidonia Nica, care a fost accidentată destul de grav în nopatea de anul nou de un inconștient teribilist ce făcea drifturi pe un drum public, fiind în stare de ebrietate. Petrecerea s-a încheiat pe o targă pentru fata ce a încercat neputincioasă să se ferească din calea bolidului scăpat de sub control.

Drifturile de anul nou - mai periculoase decât petardele

La doar câteva zeci de minute după miezul nopții, mai mulți tineri ce participau la o petrecere organizată în localitatea Dumitrița și se aflau afară, lângă stradă, au fost martorii unui accident stupid, născut din voința unui tânăr teribilist de a-și etala aptitudinile de șofer și mai ales puterea mașinii conduse. Alexandru Colța de 22 de ani, fiind încălzit de cele câteva pahare de cognac consumate, a dorit să-și conducă un amic acasă, prietenul șoferului fiind într-o stare de ebrietate mult mai avansată. Profitând de un auditoriu tânăr, Alexandru nu s-a putut abține de la câteva manevre riscante înainte de plecare, efectuând diverse porniri de pe loc, drifturi și alte acrobații cu Passatul din dotare.

Mașina, însă, a scăpat de sub control la o manevră de mers cu spatele și a lovit puternic pe Ioana Sidonia Nica. Fata, văzând că bolidul a scăpat de sub controlul șoferului, a încercat evitarea impactului, doar că mașina avea un traseu greu de prezis. Ioana a fost aruncată în aer mai mulți metri, aceasta izbindu-se de asfalt.

Șoferul, al cărui tată ar fi un lucrător în Inspectoratul de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud, conform declarațiilor făcute pentru stiridebistrita.ro de tatăl fetei accidentate, Mihai Nica, fiind surescitat de la alcool, dar și din cauza adrenalinei rezultată în urma accidentului, s-a repezit la fata ce zăcea pe jos, crezând că aceasta se preface. Un martor al evenimentului l-a luat de acolo fiind conștient de ce s-a întâmplat, argumentându-i tânărului vinovat faptul că victima nu trebuie mișcată, văzând și sângele ce se scurgea pe jos.

Poliția rurală nu are în dotare un simplu etilotest

La fața locului a ajuns, în primă fază, un echipaj al poliției rurale care a reușit să preia controlul evenimentelor. Aceștia neavând în dotare un simplu etilotest au chemat un echipaj de la poliția rurtieră care a ajuns, conform celor spuse de tatăl fetei, la aproape o oră după incident, timp în care tânărul vinovat s-ar fi ascuns într-o casă unde ar fi ingerat o anumită cantitate de ulei pentru a-și șterge din alcoolemie, un sfat primit, cică, de la un șofer „experimentat”.

După o primă încercare eșuată de a sufla în etilotest, Alexandru Colța reușește să aprindă beculețul aparatului, ecranul acestuia arătând 0,41 mg/l alcool în aerul expirat. Tânărul a fost dus la Spitalul Județean de Urgențe Bistrița unde s-au recoltat probe pentru stabilirea acloolemiei. Pe lângă dosarul de urmărire penală pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor interzise, Colța mai are unul și pentru vătămare corporală din culpă, dosare deschise de polițiștii rutieri. Alexandru Colța era venit acasă în vacanță, acesta având locul de muncă în Germania, în zona Bayern, unde vrea să se întoarcă foarte curând.

Tatăl fetei speră într-o minune

Ioana a fost transportată la Urgențe unde i s-a acordat primul ajutor, urmând o serie de examene medicale de specialitate, inclusiv efectuarea unui tomograf. Aporape de amiaza primei zile din an, fata a fost transportată de urgență la Cluj-Napoca, fiind vorba de un traumatism cranio cerebral sever cu un cheag de sânge pe creier. În acest moment tânăra este sub supraveghere medicală în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii – Pediatrie I, urmând o serie de investigații și tratamente de specialitate. Tată Ioanei, Mihai Nica, speră ca acel cheag să fie eliminat medicamentos, conform celor declarate către acesta de medicul chirurg care se ocupă de fată. Există însă și varianta unei intervenții chirurgicale dacă tratamentul medicamentos nu își face efectul scontat. Tată fetei este 24 de ore din 24 alături de ea, acasă rămânând soția și fiica mai mică a familiei, în vârstă de 11 ani.

Conform discuției avute cu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Diana Pintea, aceasta ne-a confirmat faptul că polițiștii rutieri au în derulare cercetările în acest dosar, fiind asistați de procurori, fapt pentru care le mulțumim pentru obiectivitatea de care dau dovadă.

Vom urmări acest caz, atât în ceea ce privește ancheta respectivă, cât mai ales evoluția stării de sănătate a Ioanei Nica.

 

Foto: Mihai Nica

 

Adauga comentariu