MARȘ PENTRU PĂDURI, duminică, și la Bistrița! Tășuleasa Social și Verzii bistrițeni vor fi prezenți la manifestație

Jaful forestier pe care România îl „suportă” de ani buni de zile are primele ecouri stradale. Duminică, începând cu ora 17:00, în mai multe localități din țară sunt organizate manifestații și marșuri de protest.

Județul Bistrița-Năsăud nu a fost ocolit de subiectul jafului sau a disparițiilor misterioase ale pădurilor, cel mai recent caz fiind cel al pădurii de lângă Sîngeorz-Băi.

Tășuleasa Social, o organizație care militează împotriva defrișărilor, legale sau ilegale, dar și contribuie din plin la regenerarea fondului forestier național prin numeroase acțiuni de împădurire organizate în mai multe zone din țară, face un apel către cetățenii bistriței pentru a participa la acest marș:

Verzii bistrițeni, prin vocea lui Marius Bălan, fac și ei un apel la conștiița iubitorilor de mediu:

„Verzii bistriţeni fac apel la conştiinţa iubitorilor de mediu şi îi roagă să participe la marele miting naţional pentru salvarea pădurilor ţării. Menţionăm că această acţiune este organizată de Greenpeace România şi Agent Green. Numai împreună, iubitori ai naturii, putem opri hemoragia şi jaful furtului de lemn din pădurile noastre.

Iată de ce noi găsim şi răspunsul asupra altui aspect îngrijorător privind faptul că ursul carpatin nu îşi mai găseşte locul în arealul său, datorită acestui jaf şi coboară tot mai des din păduri tocmai pentru a-şi căuta hrana pe care nu o mai găseşte din cauza omului”.

Marșul va avea locul de pornire în fața Palatului Administrativ (Prefectura, Consiliul Județean), duminică la ora 17:00. Traseul urmat de manifestanți este: Consiliul Județean – Bulevardul Republicii (până la Poliție) – Gheorghe Șincai (pănă în Piața Centrală) – str. Liviu Rebreanu – Consiliul Județean.

 

Adauga comentariu