Magazinul ”Atlantis” din Viișoara a fost incendiat de doi drogați. Rodica Dobraniș acuză Poliția Locală că tratează cu indiferență cazul

 Viișoara. Cartierul părăsit al Bistriței. Așa își începe adminstratorul VARODIMEX, Rodica Dobraniș, postarea pe pagina sa personală de socializare. În textul căruia îi este asociată o filmare, se vede foarte bine cum partea din spate a magazinului ATLANTIS din cartierul Viișoara arde cu flăcări mari. Conform celor scrise de Dobraniș, ar fi vorba de mai multe persoane care se droghează și locuiesc în locuințele sociale din Viișoara. Dobraniș mai spune că, reprezentanții Poliției Locale au tratat cu indiferență cazul, în timp ce pompierilor le mulțumește pentru intervenția promptă și care au limitat foarte mult pagubele. Mai mult, Rodica Dobraniș consider că, în zonă a fost instaurată o adevărată teroare din partea unei ”găști de romi”: ” De două jafuri și o tâlhărie am mai avut parte la acest magazin, toate făcute de o gașcă de romi care au fost găzduiți de primarul Ovidiu Crețu, în blocurile sociale, pentru voturile care ne-au ținut în beznă atâția ani”

 

RODICA DOBRANIȘ: ” Doi drogați din cei mulți care-și duc veacul în multimediatizatele blocuri sociale din Viișoara, după ce au amenințat angajatele magazinului, au aruncat cu foc în magazia de cartoane fără nicio emoție, lăsând să se aprindă totul până ce flăcările au ajuns la etajul întâi. Este evidentă reacția civică a persoanelor prezente, nu? Norocul mare a venit de la fetele din magazin care s-au mobilizat exemplar folosind extinctoarele, respectiv un furtun pe care-l aveau la îndemână. Reacția promptă a pompierilor, cărora le mulțumesc din suflet, a făcut ca pagubele să fie relativ mici. Reprezentanții poliției locale au apărut și ei într-o vreme, două persoane evazive care ne-au întrebat sec: dacă sunt pagube materiale sau oameni răniți. Nu au notat nimic și au dispărut relativ repede din peisaj. Doar pentru asta-i plătim, nu? Povestea cu teroarea drogaților din zonă ne rămâne nouă și locatarilor acestei mici comunități. De două jafuri și o tâlhărie am mai avut parte la acest magazin, toate făcute de o gașcă de romi care au fost găzduiți de primarul Ovidiu Crețu, în blocurile sociale, pentru voturile care ne-au ținut în beznă atâția ani. Evident că, noi, localnicii români, majoritari deocamdată, pentru a nu-i discrimina, trebuie să facem tot posibilul să-i reintegrăm, să le acceptăm toate aceste mizerii și pericole pe care le declanșează datorită faptului că nu le este frică și nimeni nu le are baiul. Oare cât o să putem să mai suportăm? Ce faceți domnule Crețu cu oamenii ce au construit acest cartier? Cum îi mai priviți în ochi? Acum nu mai aveți nevoie de voturi? Ce faceți cu ele? Le dați vicelui să ducă la bun sfârșit opera de distrugere a acestui cartier? ”

Comentarii

Taranu

02.08.2020 17:07

Poliția alo politia .ce faceti?.stati la pândă cu radaru? .RUSINE

Adauga comentariu