Leoni îşi umileşte angajaţii! Cei din alte judeţe sunt puşi să îşi caute cazare, în caz contrar li se inventează abateri disciplinare!

Compania Leoni recurge, în această perioadă, la practici dincolo de limita legii pentru a scăpa de o parte a angajaţilor. Îşi fortează angajaţii din alte judeţe, ce sunt cazaţi în pensiuni, să-şi caute chirie. Nimic neobişnuit până aici, dar s-a trecut la ameninţări, că în cazul în care nu îşi găsesc chirie, în termen de cinci zile, o să le fie desfăcute contractele de muncă. Motivele oficiale ar urma să fie abateri disciplinare sau absenţe nemotivate, cu toate că omul merge la muncă. De asemenea, angajaţii aduşi prin firme intermediare au fost daţi afară, fără sa li se dea nici măcar o explicaţie.

Pe lângă faptul că Leoni face un purcoi de bani de pe spatele angajaţilor români, pe care îi plăteşte cu salarii despre care nu are rost să vorbim, tot compania este cea care îi pune la colţ pe angajaţi, mai precis o parte a lor.

Prin manevrele făcute şi cele în curs de aplicare, Leoni încearcă să scape de nişte cheltuieli, anume cele generate de cazarea celor din alte judeţe şi plasarea acestei răspunderi financiare pe umerii angajatului, deşi iniţial oamenilor li se promisese şi chiar oferise cazare în localităţile în care firma are punctele de lucru.

Este încă o dovadă, dacă mai era cazul, că societăţi precum celei amintite se comportă în România precum nişte stăpâni de sclavi. Îi iau, îi folosesc, apoi îi aruncă pe uşa din dos. Asta, fără a ţine cont de legi sau măcar de bunul simţ.  

Comentarii

*Anonim*

28.03.2020 22:49

Mă bucură faptul că cineva a înghițit în sec și a făcut fapta de a vorbi cu ziariștii...până la urmă măcar să se știe, ca de dat în judecată nu poti sa dai firma Leoni că până la soluționarea cazului trec ani și ani și mai iau țeapă oameni și oameni și tot noi avem de pierdut ! Nici mie nu mi-a placut când mi s-a desfăcut contractul de munca acum cu virusul ăsta ...normal putea să mă pună pe neplată dacă tot au vrut să ne dea cu jet ...

Olimpia

29.03.2020 19:00

Nu este adevarat. De ce nu va interesati un pic,si pe urmă să vă dați cu părerea.cei luați la lucru prin firmele de leasing,erau cazați la hoteluri sau pasiuni,dar fiind cu boala aceasta covid 19 ,s-au închis,iar firma de leasing nu a mai vrut sa le plateasca in alta parte cazare,si nu au vrut să îi plătească cu 75%,ca si restul angajaților,care sunt in somaj tehnic.ei nici nu au contract direct macar cu firma Leoni,ci cu firma de leasing,cei care iau adus si le-au promis cazare.

Adauga comentariu