Judecătoria Năsăud a dat astăzi sentința în cel de-al doilea dosar penal deschis primarului Traian Ogâgău. Acesta a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Vezi de ce?

Judecătoria Năsăud a dat astăzi sentința în cel de-al doilea dosar penal deschis primarului Traian Ogâgău. Acesta a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice. Sentința are drept de apel în 10 zile. Ce spune Traian Ogâgău Judecătoria Năsăud a pronunțat astăzi în ședință public sentința în cazul celui de-al doilea dosar penal deschis pe numele primarului orașului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău. E vorba de un eveniment care a avut loc în 2016, atunci când, polițiștii de la Serviciul Rutier l-au oprit în traffic, în orașul ce tocmai îl alesese ca primar, asta după ce, un ”binevoitor” aflat în restaurantul unde Ogâgău ar fi consumat băuturi alcoolice, l-a turnat Poliției. Așa cum era de așteptat, la scurt timp după ce s-a suit la volan, , primarul Traian Ogâgău este tras pe dreapta chiar în orașul pe care-l conduce și rugat să sufle în etilotest. După un circ cu polițiștii, Traian Ogâgău a refuzat și să sufle în etilotest, dar și să i se preleveze probe de sânge. Primarul Traian Ogâgău a refuzat și să mai stea de vorbă cu oamenii legii, plecând de la locul unde a fost oprit, fără încuviințarea acestora. Agenții nu au stat pe gânduri și l-au sancționat contravențional, reținându-i de asemenea și permisul de conducere. De asemenea, primarul s-a ales atunci și cu dosar penal. Printre neregulile constatate atunci de agenți s-a numărat și faptul că primarul nu purta centură de siguranță. Ce a raportat atunci IPJ BN: „În cadrul unei acțiuni de prevenție rutieră, pe raza orașului Sîngeorz-Băi, a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani din Sîngeorz-Băi. În timpul controlului s-a solicitat efectuarea testului alcoolscopic. Șoferul a refuzat și a fost sancționat contravențional pentru nereguli și i se va întocmi dosar penal”, declara la acea vreme pentru presa locală, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. De mai bine de doi ani a avut nevoie Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud pentru a-l trimite în judecată pe primar pentru această infracțiune rutieră, acest lucru întâmplându-se în ianuarie 2019. Ce spune Traian Ogâgău? Primarul a încercat să se apere atunci și a susținut că s-a aflat în local doar 15 minute, în control și că nu se poate pune problema consumului de alcool. Acesta susținea că este victima unui complot pus la cale de către polițiști, care ar fi fost deranjați de intenția lui de a face „curățenie” în oraș. De asemenea, Ogâgău a susținut în fața jurnaliștilor că polițiștii nu i-au spus nimic despre etilotest și că pur și simplu după controlul de rutină ar fi uitat să îi înapoieze permisul de conducere și talonul mașinii. „Este un complot împotriva mea. Nu le convine disciplina și restul măsurilor pe care vreau să le impun. Acum vreau să montez 100 de camere în oraș pentru supraveghere. Nu sunt în cele mai bune relații cu Poliția din Sîngeorz-Băi, din acest motiv am înființat și Poliția Locală. Nu se poate așa ceva! Eu am șofer dacă beau, nu mă urc la volan beat”, spunea Traian Ogâgău la vremea respectivă pentru presa națională. Ce spune sentința de astăzi? În primul rând că nu e vorba de o sentință definitivă, Traian Ogâgău având drept de apel în termen de 10 zile. Altfel, dacă sentința rămâne dedinitivă, actualul edil va fi obligat , fiind vorba de închisoare cu suspendare la următoarele: Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, sunt dispuse următoarele măsuri de supraveghere : să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin.1 şi 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul OT sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice, faptă prevăzută de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 an aplicată inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, inculpatul urmează a respecta, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să urmeze un curs de legislaţie rutieră. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale), în cadrul Primăriei oraşului Sîngeorz-Băi, jud. Bistriţa-Năsăud. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 300 lei generată faza de urmărire penală şi 500 lei generată de faza de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.07.2020. Document: Hotarâre 09.07.2020

Adauga comentariu