„Jucăria” de aproape 170.000 de euro achiziționată de Primăria Bistrița nu funcționează pe modulul audio nici de 5 lei!

Modernismul și epoca IT sunt prezente și în sălile și birourile Primăriei Bistrița, acolo unde dotările în materie de aparatură și tehnică de ultimă ora sunt esențiale pentru desfășurarea în cât mai bune condiții a activităților celor care au menirea de a aduce bunăstare orașului și cetățenilor acestora.

Utilarea cu tehnologie cât mai performantă a fost evident o preocupare intensă a diriguitorilor, exemple în acest sens nu sunt infochioșcurile destinate informării cetățenilor, căci acelea au fost și sunt niște „jafuri” secon-hand, de fapt ceea ce merită bistrițeanul, ci acele dotări dedicate lucrătorilor din instituție.

În acest sens Primăria Bistrița a achiziționat în anul 2016 un sistem complex audio-video destinat sălii de ședințe a Consiliului Local. Sistemul a costat 167.000 de euro și este compus din elemente video, o cameră inteligentă amplasată în mijlocul meselor de consiliu, trei monitoare impozante, două proiectoare, o componentă IT la pupitrul fiecărui consilier, care are rol inclusiv de tabletă, dar și un sistem audio format din microfoane și boxe, menit să confere o audiție cât mai clară a tot ce se discută într-o ședință de CL.

Marea problemă a acestui sistem integrat nu este componenta video, căci oricum cetățeanul de rând nu are acces la înregistrările făcute în timpul ședințelor, nici componenta tabletă cuprinsă în pupitrul consilierilor, aceasta fiind doar o răsfățare a utilizatorilor plictisiți ce se pot delecta „pe net” în timpul unor ședințe, ci sistemul audio.

Orice participant la o ședință de CL dorește să audă ce se discută la acea masă rotundă, să înțeleagă problematica ridicată în timpul interpelărilor, precum și răspunsurile date de autorități celor care au ridicat anumite probleme. Acest lucru este aproape imposibil de realizat căci sistemul audio este la nivelul unui walkie-talkie pentru bebeluși!

Problema a fost ridicată nu numai de jurnaliștii care nu înțeleg mai nimic dintr-o astfel de ședință, dar chiar și de consilieri. Primarul Ovidiu Crețu a răspuns acestei probleme foarte simplu și degajat:

„O să pornim și boxele din spate, dacă nu se aude, dar poate se face și liniște în sală”!

Acesta a fost răspunsul edilului legat de funcționarea unui sistem ce a costat 167.000 de euro și pentru care se mai plătesc alți 5.000 de euro anual pentru întreținere!

Pe această cale rugăm lichidatorul Vasile Urs, cel care se ocupă de insolvența firmei care gestiona stadionul municipal, să doneze primăriei sistemul de sonorizare, indiferent de vechimea lui, căci cu siguranță funcționează mai bine decât cel folosit acum în sala de ședințe!

Adauga comentariu