Jos pălăria, Elena Bărbos! Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” duce poveștile de succes ale producătorilor locali în școlile din județ

Nici că se putea potrivi mai bine niște povești reale de succes ale unor producători locali din agricultura județului spuse chiar de ei elevilor dintr-o școală cu specific agricol! Totul s-a întâmplat miercuri, 10 octombrie, cu ocazia Zilei naționale a produselor agroalimentare românești, la Liceul Tehnologic Agricol din Bistrița.

Patru producători locali, membri ai Asociației „Produs în Bistrița-Năsăud”, s-au prezentat în fața elevilor, fiecare cu propria poveste. Povești de viață, povești de succes, toate au fost primite de tinerii învățăcei care au avut în față exemple de voință și muncă.

Prima care a dat startul istorioarelor a fost Aniela Vălean, o tânără antreprenoare de succes din Bistrița, care a reușit să mețină o tradiție în familie. Înghețata produsă de Gelateria Aniela are la bază rețete tradiționale și se află la a treia generație. Bunicul Anielei Vălean a fost primul din familie care a început să producă înghețată artizanală. Ideea a venit totuși de la tatăl Anielei, de pe vremea când acesta era elev la Cluj-Napoca, acolo unde a devenit ucenicul unui alt preparator și vânzător de înghețată. Acesta a revenit acasă și a împărtășit ideea tatălui său care a pus bazele afacerii de familie.

Un alt producător local, de acestă dată din domeniul legumicol, este Ionuț Simionca din Monor. Povestea acestuia nu are rădăcini în propria-i familie, ci în Spania, acolo unde Ionuț a avut din întâmplare un business asemănător. Văzând că poate să fie motivat și determinat în același timp, Ionuț și-a canalizat investiția către meleagurile natale. La Monor, acesta a reușit să cultive aproape 3 hectare de pământ și să-și pună pe picioare propria afacere în domeniul legumicol.

Badea Grigore Creța de pe Valea Șieului, de la poale de Călimani, i-a încântat pe micii agricultori cu produsele lactate prezentate. Acesta le-a povestit elevilor despre muncă multă, timp liber foarte puțin și multă pasiune. Ba Grigore nu i-a speriat pe tineri, emoțiile care-l însoțeau pe tânărul ferimier l-au făcut credibil și interesant. Diversele sortimente de brânză fac deliciul multor bistrițeni ce îl vizitează în fiecare sâmbătă la târgul „Produs în Bistrița-Năsăud”.

Ultimul, dar nu și cel din urmă, Costi Bucnaru, a fost „cireașa de pe tort”. Costi este un tânăr întreprinzător de numai 20 de ani care și-a pus pe picioare o afacere încă de când avea 17 ani. Și jumătate! Este vorba de o cultură de căpșuni tocmai în Pasul Tihuța. Ideea i-a venit în timp de mama lui pregătea o tradițională dulceață. Costi s-a gândit că rețetele mamei sale ar putea avea succes comercial, dacă s-ar ocupa de acestă treabă în mod „profi”. Astfel, tânărul din Tihuța a reușit să-și facă propria afacere cu dulcețuri din diferite fructe, nu numai din propriile culturi de căpșuni, dar și ajutând culegătorii locali de fructe de pădure de la care achiziționează aceste minunății naturale pe care le transformă în delicioase dulcețuri, urmând rețete tradiționare (și secrete) din familie.

Toți acești producători locali au mers „pe mâna” Elenei Bărbos, directorul executiv al Asociației „Produs în Bistrița-Năsăud”. Elena a venit cu ideea prezentării acestor povești de succes elevilor bistrițeni în cadrul unui eveniment realizat în colaborare cu Direcția Agricolă și Inspectoratul Școlar Județean.

Pentru acestă idee, dar și pentru restul pe care deja au fost puse în practică (Târgul „Produs în Bistrița-Năsăud), precum și pentru cele ce urmează (un proiect Erasmus Plus în care vor fi angreanți tineri producători locali), Știri de Bistrița dă un „Jos pălăria” binemeritat Elenei Bărbos!

Adauga comentariu