JELNA – Amprenta Transilvaniei: singura amprentă ce nu se va regăsi în sistemul AFIS al poliției

O poveste veche de sute de ani plasează vinurile de Jelna în elita mondială. Un pictor celebru, Giotto, avea să își picteze capodopera Navicella în doar patru exemplare. Unul dintre acestea se regăsea în picturile murale ale bisericii din Jelna. Conform crainicilor vremii, pictorul a cerut să fie plătit în butoaie cu vin de Jelna...

De atunci a început legenda vinului din imediata apropiere a Bistriței. Situate într-o zonă viticolă importantă cu denumire de origine controlată (D.O.C.) Lechința, viile Jelnei au fost redescoperite de doi frați din zonă, Daniel și Ovidiu Moldovan, în urmă cu 7-8 ani. În acea vreme, familia Moldovan era deja obișnuită cu agricultura, aceștia cultivând încă din 2003 legume și fructe.

Având informațiile despre solul benefic viței de vie, precum și cele legate de istoria vinului de Jelna, frații Moldovan reinvie o tradiție viticolă prin plantarea a câtorva soiuri de struguri. Așa s-a renăscut vinul de Jelna, un vin care, după părearea specialiștilor, are o amprentă bine conturată a zonei.

Inclusiv denumirea și logoul a fost inspirat din vorbele degustătorilor cu papilele gustative fine: Jelna – Amprenta Transilvaniei, brandingul fiind rezultatul muncii unei echipe tinere din Bistrița, Transilvania Print, condusă de Marin Ecedi.

Viile din Jelna au o vârstă medie de 5 ani. Soiurile de struguri care pot fi folosite pentru obţinerea vinurilor cu denumire de origine controlată "LECHINŢA" sunt următoarele: Traminer Roz, Pinot Gris, Muscat Ottonel, Sauvignon, Neuburger, Riesling Italian, Fetească Regală, Fetească Albă, Chardonnay.

Acestea sunt caracterizate prin prospeţime, vinozitate şi fructuozitate, cele obtinuţe din soiuri albe aromate şi semiaromate au o pregnantă caracteristică de soi (arome şi buchet de învechire).

Fetească regală, defineşte potenţialul oenologic al podgoriei LECHINŢA, vinul fiind apreciat pentru fructuozitate, vinozitate şi prospeţime. Se impune prin echilibru şi armonie. Datorită climatului, vinurile se caracterizează printr-o aciditate mai ridicată care îi conferă prospeţime şi vioiciune.

Sauvignon, este vinul de înaltă calitate, care se caracterizează printr-o aromă vegetală erbacee ce-l face distinct, constituind puntea de legatură între vinurile cu gust neutral şi cele aromate. Vin echilibrat, suplu, cu aromă vegetală caracteristică, datorată metoxi-pirazinelor şi norisoprenoidelor.

Muscat Ottonel, reprezintă vinul aromat savurat pentru aroma sa florală, datorată terpenelor, excelează prin fineţea aromelor, Muscatul Ottonel de Lechinţa, realizează arome fine şi o aciditate echilibrată care imprimă vinului o fructuozitate aparte.

Fetească albă, vin catifelat şi corpolent, extractiv. Se impune prin vinozitatea specifică soiului din care provine. Fermentat la temperatură scăzută poate dezvolta o aromă secundară de fermentaţie, care poate să-i confere o savoare cu totul excepţională. Păstrat la maturare şi învechire, vinul are o aromă specifică de miere.

Viile Jelna sunt „la dispoziția” celui mai tânăr oenolog din România, clujeanul Darius Pripon, un tânăr despre care veți mai citi în stiridebistria.ro. Acesta este un indrăgostit fără scăpare de această știință, pe care o practică cu o deosebită plăcere și multă implicare.

În momentul de față, Crama Jelna produce o medie de 80.000 de sticle de vin, dar se preconizează o creșetere a numărului de sticle până la cel puțin 200.000, asta pe măsură ce vița de vie se va maturiza.

Cea mai recentă prezentare de vinuri din Crama Jelna a avut loc de Valentine`s Day la Bistrița, în deschiderea unui vernisaj, în cadrul Galeriei de Artă Concentric.

 

Adauga comentariu