Ioan Zanca, simbolul antrenoratului bistrițean din atletism, s-a stins din viață! Nume mari din sportul românesc îi plâng neființa și îi cinstesc memoria

Unul dintre cei mai titrați profesori de sport și antrenor emerit de atletism din România, Ioan Zanca, a decedat într-o clinică din Cluj-Napoca, după o luptă inegală cu un cancer nemilos. A fost dedicat antrenoratului, acesta fiind prezent pe pista de atletism până aproape de finalul vieții.

Nelu Zanca și-a început cariera de sportiv alergând pe malurile râului Bistrița și prin Parcul Municipal, acolo unde era aproape de casa părintească. De aici și-a dat seama de potențialul zonei de a da sportivi de performanță, „simțind” climatul propice pentru practicarea unor sporturi de anduranță.

A fost promotorul ideii de selecție locală locală în atletism, fiind unul dintre cei mai buni „culegători” de campioni din țară, căci nume ca Doina Melinte, Felicia Țârlea, Anuța Cătună, regretata Maria Cioancă, Maria Rus-Sânmărtean, Nadia Sângeorzan, Maria Pântea-Ciobănică și mai nou multiplul campion național de tineret Daniel Rus, sunt doar câteva dintre talentele desoperite și formate de cel care avea să devină antrenorul emerit Ioan Zanca. Inclusiv excepționala performanță a Gabrielei Szabo are o rădăcină în mentoratul lui Zanca, antrenorul și soțul campioanei mondiale, Zsolt Gyöngyössy, fiind influențat în cariera sa de regretatul bistrițean.

Zanca și-a încheiat studiile specifice la Universitatea din Oradea, în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, venind la Bistrița ca profesor de sport și antrenor pe ramura atletism. A fost specializat în probe de semifond și fond, dar și în probele de alergari de viteza si tehnice. A fost absolvent al Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița și a avut 69 de ani.

A fost pentru o scurtă perioadă de timp vice-președinte al Federației Române de Atletism, fiind cel care a elabortat actualul Cod de Etica și Disciplina al federației.

Dragostea și talentul antrenorului emerit Ioan Zanca s-a moștenit în familie, fiul profesorului, Raoul Zanca, fiind la rându-i antrenor de atletism, profesor de educație fizică și sport în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, extensia UBB Bistrița, ocupând pentru o perioadă și funcția de director al Direcției pentru Tineret și Sport Bistrița-Năsăud.

Mesajele de condoleanțe curg ca niște lacrimi imense pe rețelele de socializare, prieteni, colegi și mai ales foști sportivi ai proferorului Zanca fiind sfâșiați de durere, acesta fiind numit de majoritatea dintre elevi ca fiind un „al doilea tată”, căci Zanca nu s-a rezumat doar la clădirea unor sportivi, ci a pus un accent important pe clădirea ca om a fiecăruia dintre elevii săi.

Redacția Știri de Bistrița, precum și întrega rețea națională Presa Bună, sunt alături de familia indurerată și transmit acesteia cele mai sincere condoleanțe!

Comentarii

Roth Cristian

27.07.2018 11:08

Sincere condoleante!

Adauga comentariu