Începe campania „Curățenia de toamnă”! Dacă nu dai cu mătura, riști să dai cu banul: amenzi de până la 2.500 de lei

Începând de luni, 15 octombrie, timp de o lună de zile, Primăria Bistrița derulează Programul „Curățenia de toamnă” – o campanie trecută în dreptul obligațiilor cetățenești ale persoanelor fizice și juridice care își duc traiul și își desfășoară activitățile în municipiul Bistrița.

Campania are la bază o Hotărâre de Consiliu Local din 2009 (HCL nr.153/29.07.2009) și face referire la „măsurile de bună gospodărire a municipiului Bistriţa”. Această Hotărâre are o Anexă în care sunt trecute toate obligațiile cetățenilor orașului, persoane fizice sau juridice. Acestea se întind pe parcursul a 29 de pagini, defalcate pe trei capitole, 13 secțiuni și 26 de articole!

Aceeași Anexă are însă și două capitole legate nu de drepturi, cum s-ar crede, ci de „răspunderi, sancțiuni și constatări”, amenizile pe care le riscă aceeași cetățeni (persoane fizice sau juridice) fiind înșirate elegant pe parcursul altor 10 pagini!

Astfel, dacă un cetățean, fie el persoană juridică sau fizică, nu-și spală geamurile sau nu își zugrăvește fațada clădirii, riscă să primească o amendă între 30 și 500 de lei. Dacă ai murdărit „prin scriere sau desen” un gard sau o statuie, distracția se ridică la 1.000 lei.

Tot 1.000 de lei vor scoate din buzunare și cei care nu păstrează curăţenia trotuarelor şi părţii carosabile a străzii sau drumului din jurul imobilelor. O altă prevedere spune că plătim 500 de lei dacă nu gestionăm „deşeurile stradale, deşeurile vegetale rezultate din curăţarea şi întreţinerea parcurilor şi zonelor verzi”! Supercomule, te-ai scos!

Dacă cumva în timpul unor lucrări de reparații sau întreținere a fațadei clădirii nu s-au luat „toate măsurile de protejare a  curăţeniei şi integrităţii trotuarelor sau spaţiilor verzi aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Bistriţa”, mâna se va duce către buzunar și va număra 2.000 de lei amendă!

În ceea ce privește relația om-deșeuri, dacă aceasta nu este una tradițională și se defășoară aiurea, în și pe spații neadecvate sau destinate acestora, adică aruncăm sau depozităm gunoiul în alte locuri decât cele prevăzute de lege, putem ajunge să plătim pentru faptele noastre chiar și 2.500 de lei!

Alte obligații pe care un cetățean al municipiului Bistrița, fie el persoană fizică sau juridică, le are în raport cu municipalitatea, precum și cuantumul amenzilor, se regăsesc pe site-ul Primăriei, mai exact în cadrul HCL 153/2009, acolo unde veți găsi și stufoasa Anexă a obligațiilor și amenzilor. Cât despre drepturile cetățenilor municipiului... încă le căutăm!

ATENȚIE! Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute în Hotărârea respectivă se face de către agenţii Poliţiei Comunitare a municipiului Bistriţa, precum și de alte persoane împuternicite de Primarul municipiului Bistriţa!

În susținerea sancțiunilor ce urmează a fi aplicate precum și în evidențierea și mediatizarea aspectelor deosebite constatate se vor putea folosi inclusiv imagini foto surprinse în acțiunile de verificare efectuate” – relatează Primăria Bistrița!

 

Adauga comentariu