HANDBAL: Gloria 2018 poate rupe avântul vâlcencelor de la SCM! Teoretic... Practic, duminică sperăm într-o evoluție cât mai bună a bistrițencelor

Handbalul a devenit sportul cel mai îndrăgit în Bistrița datorită evoluției echipei feminine de la Gloria 2018, echipă ce se menține în prima ligă românească, una deloc simplă. Fetele lui Horațiu Pașca se joacă cu suporterii pe extreme, nu de la stânga la dreapta, ci de la agonie la extaz, evoluția acestora fiind un thriller nerecomandat cardiacilor.

După un început de sezon în care au reușit să bage în corzi dunărencele din Galați, câștigând în deplasare, a urmat agonia de pe teren propriu cu celealte dunărence de la Brăilă. Înaintea meciului cu SCM Râmnicu Vâlcea – revelația acestui campionat – bistrițencele s-au fixat pe locul 9, acolo unde vor rămâne chiar dacă vor pierde. Într-un ipotetic caz de victorie, cel mai bun loc pe care Gloria 2018 îl va prinde, în funcție de celelalte meciuri ce mai sunt de disputat în etapa a 13-a, este locul 5, chiar lângă felete lui Tadici de la Zalău.

SCM Rm. Vâlcea are un parcurs superb în acest campionat, reușind să țină în corzi campioana națională – CSM București, grație victoriei vâlcencelor în meciul direct. Bucureștencele își pot lua revanșa doar în etapa a 18-a, la data de 13 martie, răstimp în care doar propriile greșeli le pot face pe ambele echipe să piardă puncte în lupta către titlu.

După meciul de la Râmnicu Vâlcea de duminică, meci ce se va transmite în direct pe TVR1 de la ora 17:30, Gloria 2018 va sta în etapa cu numărul 14, urmând un alt meci greu pe data de 30 ianuarie, acasă, în compania CS Măgura Cisnădie, echipă ce ocupă în acest moment locul al treilea, dar la o distanță considerabilă față de ocupantele primelor două locuri.

Adauga comentariu