Greutatea de pe inima Papei Francisc: Cea a discriminărilor și a segregărilor. "Vă cer iertare pentru momentele când v-am discriminat, v-am maltratat"

Papa Francisc și-a încheiat duminică vizita istorică, de trei zile, în România. Ultimul moment al vizitei s-a consemnat la Blaj, unde Suveranul Pontif s-a întâlnit cu membri ai comunităţii de romi din localitate, într-un cartier locuit preponderent de aceştia. Papa le-a spus reprezentanților romilor cu care s-a întâlnit că are pe inimă o greutate - "greutatea discriminărilor, a segregărilor și a maltratării suferite" de comunitățile lor și le-a cerut iertare. Sfântul Părinte a mai spus că se întoarce acasă îmbogățit. "Vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugați pentru mine", a adăugat Suveranul Pontif.

Duminică, de la ora 15.45, la Blaj, Papa s-a întâlnit cu membri ai comunităţii de romi din localitate, la biserica din cartierul "Barbu Lăutaru", construită în doar trei luni şi sfinţită în urmă cu două săptămâni. Aceasta poartă hramul Sfântul Apostol Andrei şi Fericitul Episcop Ioan Suciu.
Papa a ajuns în cartierul locuit de romi cu papamobilul, după ce a străbătut orașul în aplauzele a mii de oameni care au ieșit pe străzi.

Papa Francisc a susţinut și acolo un discurs, spunându-le reprezentanților romilor cu care s-a întâlnit că are pe inimă o greutate - cea a discriminărilor și a segregărilor la care au fost supuse comunitățile lor. Sfântul Părinte a afirmat că nici creștinii și nici chiar catolicii nu au fost străini de răul acesta atât de mare, iar pentru aceasta el le-a cerut iertare reprezentanților comunității rome.

"Am totuși o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor și a maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, și nici chiar catolicii, nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare - în numele Bisericii Domnului și vouă - pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat, sau v-am privit într-o manieră greșită, cu privirea lui Cain și nu cu cea a lui Abel, și nu am știut să vă recunoaștem, să vă prețuim și să vă apărăm în specificitatea voastră. Prin indiferență alimentăm prejudecăți și instigăm la ură. De câte ori nu judecăm în mod nechibzuit, folosind cuvinte care rănesc, cu atitudini care seamănă ură și creează distanțe! Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu merge înainte", a afirmat Papa Francisc.

Sfântul Părinte le-a mai spus celor prezenți că se întoarce acasă îmbogățit și le-a cerut să se roage pentru el.

"Aceasta este ultima întâlnire din cadul vizitei mele în România. Am venit în această țară frumoasă și primitoare ca pelerin și frate, pentru a trăi diferite întâlniri. Iar acum mă întorc acasă îmbogățit, luând cu mine locuri și momente, dar mai ales chipuri. Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele și vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulțumesc și vă duc cu mine. Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugați pentru mine", a afirmat Suveranul Pontif.

Adauga comentariu