Garda de Mediu a închis stația de mixturi asfaltice de la Beclean. Amenda primită de firmă se ridică la 30.000 de lei (VIDEO)

Consecință a unei sesizări apărută pe pagina de socializare a consilierului local al PMP Beclean, Caius Cârcu și, care, anunța poluarea rezultată ca urmare a activității stației de mixturi asfaltice crează un uriaș disconfort prin fumul tehnologic și mirosul de bitum, o echipă de comisari de la Comisariatul Județean Bistrița – Năsăud al Gărzii Naționale de Mediu a demarat un control pentru verificarea aspectelor sesizate.

În timpul inspecției, s-a constatat că societatea respectivă nu deține autorizație de mediu valabilă, la data controlului fiind expirate atât autorizația de mediu, cât și decizia privind viza anuală, din data de 15.02.2020. Precizăm că la stația de mixturi asfaltice și emulsii bituminoase din Beclean au fost efectuate reparații și probe tehnologice, iar începând din data de 10.05.2020, stația a intrat în reparație capitală.

Urmare a celor constatate, comisarii GNM au aplicat societății o amendă contravențională în valoare de 30 000 lei, conform OUG 195/2005, cu modificările și completările ulterioare și au dispus, ca măsuri, interzicerea deșfașurării activitaților de fabricare a mixturilor asfaltice, respectiv de fabricare a betoanelor, fară a deține autorizație de mediu, precum și monitorizarea factorului de mediu aer, după obținerea autorizației.

Adauga comentariu