Gabriel Lazany și-a adjudecat un nou mandat de manager al SJUB, dar vine cu previziuni deloc optimiste: „Semne bune anul N-ARE!”

Mandatul lui Gabriel Lazany de manager al Spitalului Județean de Urgență Bistrița a expirat la sfârșitul săptămânii trecute, iar azi, 5 octombrie a avut loc un nou concurs pentru ocuparea acestei funcții. Singura prezență la acest concurs a fost tot a lui Lazany, acesta câștigând concursul cu nota finală 9,57.

Proiectul cu care Lazany și-a adjudecat noul mandat la conducerea SJUB este intitulat „Pași spre viitor”, iar tematica este legată de modificarea structurii organizatorice a spitalului și adaptarea acesteia nevoilor actuale ale pacienților.

Pentru primul mandat, Gabriel Lazany a prezentat proiectul noului A.T.I., un proiect deja implementat la nivelul SJUB. Dacă primul mandat de manager a fost unul de trei ani, confrom noilor prevederi legale, în care Consiliului Județean, ordonatorul principal de credite în cazul unui spital județean, poate decide perioada de mandatare până la patru ani, astfel că, pentru acest al doilea mandat, Lazany va deține funcția de manager pentru următorii patru ani.

Cunoscut ca o persoană care spune lucrurilor pe nume, Lazany a făcut o postare imediat după aflarea rezultatului concursului, însă nu una optimistă:

Semne bune anul N-ARE!

Epidemia de COVID-19 nu dă semne de plecare, motiv pentru care am fost obligați să regândim, să rescriem și să facem unele proceduri medicale și administrative noi.

Comunicarea dintre personalul medical și pacienți/aparținători nu este unul dintre punctele forte ale spitalului, iar carantina a amplificat acest neajuns, aparținătorii neavând acum acces pe secții;

Pentru eliminarea acestui deficit de comunicare și corecta informare a aparținătorilor, am implementat deocamdată, la nivelul secției de ATI, o nouă procedură prin care un psiholog al spitalului culege zilnic informații despre starea de sănătate a fiecărui pacient critic internat pe secție, urmând ca ulterior să apeleze telefonic fiecare aparținător oferindu-i acestuia informațiile necesare.

 

Adauga comentariu