FOTO: Larisa Bancea – un vestitor de primăvară inedit! Mărțișoarele cu mesaje pe pergamente și sticluțele cu puzzle sunt deja la mare căutare

Cine încă nu o cunoaște pe Larisa Bancea, ar face bine să dea o fugă până în Centru, la Târgul de Dragobete și Mărțișor, acolo unde își expune produsul imaginației sale, după o muncă minuțioasă de mai bine de două luni, aproape non-stop.

Târgul „Produs în Bistrița-Năsăud” – ediția de Dragobete și Mărțișor – și-a deschis deja ferestrele căsuțelor. Pe lângă producătorii obișnuiți, pe care-i vedem sâmbătă de sâmbătă lângă Biserica Evanghelică, în marea lor majoritate fiind artzani ai produselor alimentare, în acest târg sunt prezenți și diferiți manufacturieri, cu produse dedicate „mărțișorului”.

Larisa Bancea este cunoscută ochilor bistrițenilor prin lucrușoarele efectuate manual, originale și unicate, căci niciun produs nu seamănă cu celălalt. De la podoabele hand-made, cerceluși, inele, coliere sau cordeluțe, până la cutii de bijuterii sau chiar tablouri, Larisa încântă prin minuțiozitatea și aspectul fiecărui produs.

De „mărțișor”, căsuța Larisei ne aduce un sortiment destul de variat, dar atipic față de clasicele podoabe ce ornează piepturile în perioada 1-8 Martie. Modul de lucru și originalitatea materialelor folosite, precum și a mesajului transmis, o recomandă pe Larisa de fiecare dată când aceasta expune.

În spatele acestor podoabe este o poveste despre plăcerea de a face ceva, iar acel ceva să aibă un dram de utilitate, frumos sau inedit. Pasiunea pentru ac și înțepat depășește partea pecuniară a „afacerii”, căci orice om cu puțină aritmetică la purtător își dă seama că profitul net al unei astfel de preocupări este mic.

Imediat după finalizarea ultimului târg la care a participat, cel de Crăciun, Larisa s-a și apucat de mărțișoare, în special de cele în pergament, lipite pe foițe de sac:

Nu știu dacă am dormit o zi întreagă, sănătoasă, după Târgul de Crăciun, să-mi fac un somn plin, de refacere. M-am apucat de lucru pentru mărțișor. E foarte mult de muncă și foarte migălos. În prima fază trebuie tăiată hârtia la diferite dimensiuni. Apoi urmează arderea marginilor pentru a da acel efect de pergament. Cu ajutorul unui ac special am rulat și lipit toate bucățelele. Am ajuns să am o cutie imensă numai cu aceste mici pergamente. Pe urmă am trecut la debitarea unui sac, tot așa, la diferite dimensiuni, pentru a lipi mai apoi bucățile de pergament pe ele. Au fost zile întregi în care nu mă ridicam câte șase ore de pe scaun. Făceam o pauză și continuam! A urmat scrierea efectivă a mesajelor pe hârtia de pergament, lipirea pe bucățelele de sac și montarea șnurului pe care l-am făcut tot eu, din bucăți de bumbac, nu-mi plac șnururile gata făcute ce se regăsesc în comerț”.

Mesajele inscripționate pe pergamentele de mărțișor au diferite îndemnuri sau vorbe de duh, inspirate din dulcele grai ardelenesc îmbinat cu modernismul regăsit în limbajul actual: „Bată-te-ar norocu să te bată”, „Vin fiert, plec vesel”, „La tăți ni greu”, „Ardeleancă faină”, „Viitorul depinde de visele tale, așa că... culcă-te!”, sau chiar un mesaj de întâmpinare:

O altă invenție marca Larisa Bancea, tot în sfera mărțișoarelor, sunt sticluțele cu puzzle. Aici povestea e și mai dichisită, căci în interiorul unei sticluțe mici se regăsesc bucățele și mai mici de hârtie, tăiate în forme regulate cu ajutorul unei ștanțe, pe care se regăsesc litere sau cuvinte ce formează împreună un mesaj. „Soțul, sau prieteneul, sau iubitul unei femei știe mesajul final, căci el îl alege după un opis aflat lângă produse. Destinatara acestui mic mărțișor va avea de furcă cu dezlegarea mesajului prin rezolvarea unui puzzle” – ne-a precizat Larisa.

Nici mărțișoarele tradiționaliste sau clasice nu lipsesc din oferta Larisei, la căsuța din târg regăsindu-se mărțișoare în formă de ie sau alte motive, mai mult sau mai puțin românești.

„Târgul de Dragobete și Mărțișor” este organizat de Primăria Bistrița și are ca perioadă de desfășurare intervalul dintre 24 februarie – Dragobetele – până în 10 martie.

 

 

Adauga comentariu