EXCLUSIV – Destăinuirile unei fete care a avut CURAJUL să spună ce o doare! Interviu cu persoana care a declanșat SCANDALUL de la casa de copii din Beclean (VIDEO)

Cât de grea sau ușoară este viața într-o casă de copii o știu doar cei de acolo, ființe cu o soartă independentă de voința lor! Nu lipsa materială este cea care le aduce durere, deși acest lucru poate alina, într-un fel sau altul, ci acel element de bază care stă la fundația copilăriei: părinții și dragostea, afecțiunea și înțelegerea din sânul unei familii.

Toate acestea sunt suplinite de către acele cadre, didactice sau nu, care au în grijă copiii instituționalizați. În ce măsură sunt acestea înfăptuite ca atare, am încercat să aflăm chiar de la unul dintre copiii instituționalizați într-un astfel de centru, la Beclean.

Este vorba chiar de fata care a sesizat zilele trecute anumite aspecte legate de evenimente petrecute atât în interiorul Centrului, cât și în afara lui, dar în care protagoniști sunt copii instituționalizați. Pentru a proteja indentitatea fetei, am ales pentru acest material un nume fictiv, să zicem Alexandra.

Alexandra are deja 18 ani și este în casa de copii din anul 2014. A fost părăsită de mamă de mai multe ori, a crescut alături de bunicul ei, dar în ultimii cinci ani a fost „internată” în acest centru. Este o fire destul de rebelă, dar deține o inteligență nativă. Știe să vorbească frumos, cuviincios, dar știe și să înjure, atânci când e cazul.

Alexandra, pe parcursul șederii sale în instituția de stat, a avut câteva momente „rebele”. Unul dintre acestea a dus la o părăsire a centrului, gest motivat de Alexandra prin faptul că un portar a hărțuit-o și a prins-o inclusiv de gât, iar în momentul în care s-a prezentat raportul direcțiunii, acesta era modificat în defavoarea ei. Acest lucru a fost considerat ca o nedreptate făcută de conducere, fapt pentru care a fugit. A fost adusă înapoi de organele de poliție.

„Am mai avut neînțelegeri, certuri, din cauza curățeniei. Făceam foarte mult curat, dar munca nu-mi era respectată și nu-mi convenea. Am avut o treabă destul de urâtă cu un portar care m-a luat de gât... N-a fost deloc corect pentru că s-au făcut declarații false împotriva mea... Au zis că la ora 23 eram afară, dar de fapt, logic, la ora 22 apartamentele se închid și copiii trebuie să fie în pat... Sunt mai multe lucruri care s-au întâmplat, copiii erau împotriva mea, dădeau cu pietre după mine, mă scuipau, mă înjurau, educatorii spuneau că nu au ce măsuri să ia... Și am fugit... Am fost nevoită să fug... Apoi m-a găsit poliția și am revenit” – povestește Alexandra una dintre „năzbâtiile” sale.

Fata își reunoaște firea mai rebelă și o pune pe seama faptului că în momentul în care cunoști „mai multe” din interior, ești mai „vânat”.

„Acolo, în momentul în care ști mai multe, ești mai vânat. Iar dacă începi să-ți deschizi gura, să spui ce nu-ți convine, gata! Ești copilul problemă! Dacă taci din gură și îți vezi de treabă, ești cel mai bun exemplu pentru restul copiilor” – argumentează interlocutoarea noastră.

Alexandra a acceptat să vorbească cu noi după pronirea tăvălugului creeat chiar de ea, fiind într-o stare continuă de stres și incertitudine. Trăiește aceste momente cu frică. Susține faptul că se creează presiuni asupra ei și are și dovezi în acest sens.

„Una dintre educatoare mi-a spus să retractez tot ce am zis, să spun că a fost doar o presupunere și să-mi cer scuze, iar dacă fac acest lucru mă scoate la pizza! Am înregistrarea apelului!”.

De la ce a pornit tot acest scandal

Alexandra și prietena ei, nu contează numele, au urmărit într-o zi două fete din același centru, două surori, în vârstă de 16, respectiv 14 ani, despre care aveau bănuiala că merg să se prostitueze. În centru au mai fost două fete care practicau prostituția, iar fata de 16 ani suspectată că ar fi practicat și ea prostituția, conform declarațiilor Alexandrei, era prietenă cu celelalte două, umblau împreună, iar bănuiala a apărut în mintea Alexandrei:

„Fata de 16 ani, umbând împreună cu celelalte două fete, care au plecat din centru, ar mai fi frecventat unele locuri împreună cu ele. Eu mi-am zis că fata a prins „tradiția” de la celelalte. Ea era foarte zgârcită în momentul în care îi cereai o țigară, de exemplu. Într-o zi i-am cerut o țigară, iar ea mi-a zis „ia, că doar mâine am pachetul înapoi”. Am întrebat-o cum, iar ea mi-a zis ce face, a recunoscut că se prostituează, a mai zis că-i place, că nu o obligă nimeni, că educatorii și directoarea știu lucrul ăsta. În ziua de sâmbătă, colega și prietena mea mi-a zis să mergem în locul respectiv, loc în care am mai prins-o pe fata respectivă împreună cu sora ei mai mică. Cu greu mare m-a convins și, într-adevăr, fetele erau acolo, la un imobil unde era un domn beneficiar al acestor servicii” – a povestit Alexandra momentul legat de prostituarea unei fete din centrul respectiv.

Un alt caz care a fost semnalat de Alexandra a fost cel al unui băiat în vârstă de 15 ani care s-a automutilat chiar în fața ei. Speriată, fata a alertat educatorul de serviciu:

„Se simțea foarte bine în timp ce se automutila! Eu, când am văzut sângele, iar mie nu-mi place să văd sânge, am urcat la etaj la domnul educator și i-am zis să vină. A coborât și a spus că nu are ce măsuri să ia, dar în același timp m-a luat pe mine că de ce nu e curat în bucătărie! Păi e normal să mă întrebe pe mine de ce nu e curat la bucătărie când un copil se automutilează?! Atunci mi-a spus că nu poate face nici raport... Eu n-am mai zis nimic. Când s-a schimbat tura am întrebat pe doamna care a fost de serviciu dacă se va face un raport, iar ea a zis că nu face raport deoarece nu a fost pe tura dânsei”.

Tot Alexandra susține faptul că s-a întocmit un raport referitor la cazul băiatului care se automutilează, dar numai luni, după ce sesizarea ei a fost făcută publică de către un ONG și de către presă. Menționăm faptul că direcțiunea centrului de la Beclean a refuzat orice dialog cu noi, invocând o anchetă în desfășurare și faptul că nu au ei dreptul de a vorbi, fiind persoane numite pentru acest lucru.

Am înercat să obținem un acord în acest sens de la directoarea DGASPC BN - Rus Delia Claudia. Aceasta a sunat-o pe directoarea centrului, doamna Sînziana Săsărman, i-a dat acordul să ne spună următoarele: „Este o anchetă în desfășurare, nu vă putem spune mai multe”. Directoarea adjunctă a DGASPC BN, Andreica Crina Iuliana, cea care este „împuternicită” și ”delegată” în acest caz, nu ne mai răspunde la telefon. A fost o întâlnire fixată cu dânsa la care nu am putut ajunge exact în momentul respectiv din motive obiective, după care s-au tăiat absolut orice încercări de a intra în contact.

Cele două fapte relatate de către Alexandra sunt considerate niște abuzuri. La fel, ceea ce se întâmplă cu Alexandra, în special după momentul afișării publice a situației, este tot un abuz, unul administrativ. Fata trece printr-o perioadă foarte grea pentru ea, fiind ținta dezaprobiului public, unul intern, evident. Copiii din centru o consideră o trădătoare, și-au fixat în ea o țintă pentru bullying. Este victima bullyingului și din partea personalului, căci se fac presiuni și s-au luat o serie de măsuri coercitive asupra ei, dar și asupra celorlalți copii din centru, astfel încât ura este în crescendo față de Alexandra.

Imediat după expunerea publică a faptelor petrecute la casa de copii din Beclean, conducerea a trecut la măsuri drastice. Una dintre aceste măsuri vizează ieșirile din centru ale copiilor. Conform delcarațiilor Alexandrei, dar și a altor copii din centru, până la momentul dezvăluirilor se acordau în medie trei bilete de voie a câte două ore pentru fiecare copil. Existau și alte înlesniri din acest punct de vedere, în sensul în care se mai „negocia” cu pedagogul timpii de ședere în oraș. După momentul dezvăluirilor, numărul biletelor de voie s-a redus la unul singur, de două ore, iar acest lucru a atras nemulțumirea celorlalți copii:

„Ni s-a spus că aceste măsuri au fost luate din cauza Alexandrei. Dar, dacă ea a greșit, de ce ne pedepsește pe toți?” – a spus unul dintre tinerii din centrul respectiv.

Alexandra, la rândul ei, a fost pedepsită cu un fel de „arest la domiciuliu”, adică nu mai are voie să părăsească centrul, pedeapsa „expirând” pe data de 1 aprilie. Conform directoarei centrului, declarație „off the record”, aceste măsuri nu sunt considerate ca fiind coercitive și în niciun caz nu au fost luate ca urmare a dezvăluirilor apărute în spațiul public.

Curios este faptul că aceste „pedepse” au apărut pe repede-înainte după sesizarea făcută de Alexandra, iar pedeapsa aplicată ei ar fi cauzată de un presupus consum de alcool:

„Ei zic că sunt pedepsită pentru că eu aș fi consumat alcool. Într-adevăr, am consumat un cidru care are 4,5% alcool, dar nu am fost în stare de ebrietate. Au mai fost cazuri, dar nu s-a întâmplat nimic. Eu cred că nu mă mai lasă în oraș pentru că aș putea să adun mult mai multe informații despre ceea ce se întâmpă aici”.

Alexandra descrie condițiile din centru ca fiind foarte bune, dar în același timp, dând dovadă de o gândire matură, ne spune că acești copii, care sunt instituționalizați, au nevoie de afecțiune, de înțelegere și de respect, nu neapărat de lucruri materiale. Personalul din centru își face datoria fiecare cum înțelege. Nu toți „educatorii”, așa cum îi numește Alexandra, sunt răuvoitori, există și persoane care o susțin și îi sunt alături.

În Beclean se vorbește frumos la adresa centrului și mai ales la adresa personalului de acolo, fiind considerați niște profesioniști, dar și că atunci când intervin probleme, așa cum au fost cele care au ridicat lumea în capul Alexandrei, se știu mobiliza în a mușamaliza aceste chestiuni.

Momentele prin care trece acum Alexandra nu sunt ușoare. Noi am primit asigurări din partea conducerii centrului că fata va fi tratată cu mai multă atenție și că nu i se va întâmpla nimic. Alexandra se teme. Se teme înclusiv de bătaie, căci i-a fost promisă.

Tot ca urmare a faptului că ea a ales să facă publice anumite inadvertențe din locul în care trăiește, o instituție de stat menită să vină în ajutorul unor copii năpăstuiți, Alexandra a fost ruptă inclusiv de cel în care îi stătea ultima speranță – bunicul ei. Fiind la vârsta la care, conform legii, va trebui să părăsească instituția, singurul loc unde putea să tragă era bunicul ei. Acesta nu o mai primește, după cum ea spune, deoarece acesta ar fi avut o discuție cu directoarea centrului și s-a supărat pe nepoată.

Alexandra vrea să-și termine studiile și vrea să plece de acolo. Ne-a declarat că pe viitor dorește să ajute copii aflați în situația ei. Până atunci însă, Alexandra trebuie să treacă prin anchete și declarații. Nu e speriată de acest lucru, este speriată de ceea ce s-ar putea întâmpla cu ea în locul pe care acum îl denumește „acasă”.

Vă invităm să urmăriți interviul realizat cu Alexandra intergal. Pentru protejarea identității Alexandrei am folosit mici artificii tehnice.

Având în vedere faptul că nimeni din ierarhia DGASPC BN nu vrea să vorbească cu noi, adresăm aici câteva dintre întrebările născute în urma acestui caz clar de bullying:

De când se știa de faptul că băiatul de 15 ani se automutilează, când au apărut primele rapoarte în acest sens și ce măsuri s-au luat.

Dacă s-a știut de faptul că anumite tinere din centru, pentru a face rost de niște bănuți în plus pe lângă „bursa” de 25 de lei lunar pe care copiii o primesc ca bani de buzunar, se prostituează.

De ce s-au instituit acțiuni coercitive la adresa copiilor (aici fiind vorba atât de biletele de voie, cât și de pedeapsa pe care Alexandra a primit-o)?

Ce altfel de „pedepse” se mai practică în centrele de minori ale DGASPC?

Considerați sau nu o situație de bullying sau abuz administrativ ceea ce se întâmplă în acest moment față de Alexandra și dacă este consiliată psihologic.

Comentarii

Anonim

16.03.2019 11:10

Buna ziua, referitor la ceea ce a spus Alexandra, pentru ea este o drama. Spre exemplu pentru mine nu este deoarece si eu am crescut acolo si sunt bine mersi cine sunt in prezent (INGINER), pentru ca am invatat si m-au invatat cadrele didactice. Pe vremea cand eu eram acolo s-a trait astfel dar la ce conditii au ei acum in prezent  este mult mai usor. Nu o spun din rautate dar si ei se comporta foarte urat, noi cand fost acolo nu aveam acel TUPEU de a comenta in fata unui cadru didactic (educator).Si in legatura cu biletele de voie, asa a fost si pe vremea noastra, deci nu am inteles de ce trebuie sa stai mai mult daca trebuie sa stai doar 2 ore?Foarte bine ca s-au redus numarul de bilete sunt deacord.Pentru Alexandra: Daca vrei sa ajungi cineva invata mai inainte sa fi tu cineva si dupa aceea invata-i pe altii. (Proverb: Uita-te mai inainte in oala ta si dupa aceea in a vecinului).Va multumesc  

Anonim

18.03.2019 11:48

Buna ziua, oare de ce se face atata galagie pentru o astfel de fata? Eu o stiu foarte bine, nu cele tinere au facut aceasta treba ci mai degraba ea. De ce nu o intrebati pe ea de ce le-a dus pe fete acolo? Ca sigur ele nu stiau unde sta baiatul respectiv.Bravo Alexandra esti desteapta de da focul peste tine.  

Adauga comentariu