Excesul de familie tradițională dăunează grav educației, chiar de ziua educației: în școlile din Bistrița-Năsăud nu se țin ore vineri, în ajun de referendum

În data de 5 octombrie, cu o zi înainte de referendumul pentru revizuirea Constituției, școlile din județ nu vor avea activitate la sălile de curs, toate orele fiind suspendate. Decizia aparține Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud și face referire la Ziua Națională a Educației.

Comisia paritară la nivel județean a hotărât, în conformitate cu art.8 din Contractul colectiv de muncă unic, suspendarea cursurilor pentru elevi. Cadrele didactice vor participa în intervalul orar 9:00 – 14:00 la consfătuirile pe discipline” – a anunțat ISJ BN.

Speranța Cliseriu, prefectul Municipiului București, ar fi luat decizia ca în zilele de vineri, 5 octombrie 2018 și luni, 8 octombrie 2018, procesul educațional, precum și orice alte activități incompatibile cu votarea, să fie suspendate în unitățile de învățământ în care vor funcționa secțiile de votare.

La Bistrița, motivația suspendării orelor în preziua referendumului are la bază Ziua Națională a Educației, cadrele didactice fiind invitate la anumite „consfătuiri” specifice fiecărei discipline. Ziua de luni, 8 octombrie, nu are restricții din punct de vedere educațional.

 

sursa foto: bistriteanul.ro

Adauga comentariu