După momentul „0” marca Radu Moldovan, urmează „umbra” acestuia, Bogdan Ivan Gruia, cu declarații referitoare la lupta internă din PSD. Ambele vin după vizita „de lucru” a ministrului Liviu Pop

După conferința de presă susținută de Liviu Pop la Bistrița, ne-am întrebat ce a căutat, totuși, ministrul la Bistrița? Am aflat răspunsul, puțin evident, după declarațiile politice făcute pe facebook (cu intro chiar în conferința de presă) de către Radu Moldovan, liderul incontestabil al social-democraților bistrițeni, dar și al „umbrei” acestuia, tânărul Bogdan Ivan Gruia, purtătorul de cuvânt al președintelul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și președinte al TSD BN.

Liviu Pop a făcut o vizită săptămâna trecută în județul nostru unde a avut întâlniri lucrative cu profesori, dar și cu reprezentanți ai administrației locale. În același timp, „daddy” Dragnea umbla prin Moldova, tot lucrativ, prin alte sucursale PSD. Dincolo de niște declarații ce puteau fi făcute și din biroul ministerial, Liviu Pop a „testat” județeana bistrițeană de partid, cu siguranță în numele lui „daddy”, căci nu-l prea vedem ținând trena lui Tudose.

Au urmat și cele două declarații politice făcute de bistrițenii mai sus amintiți, după un „intro” în conferința de presă a ministrului de la Bistrița, unde Radu Moldovan „nu a vrut” să vorbească despre politică, dar „a căzut” în plasa jurnaliștilor:

Am crezut că o să scap de poziția asta publică, dar nu fug de ea (poziție politică – n.r.) (...) Eu i-am spus domnului prim-ministru și colegilor mei din CEx că aș fi fost încântat ca la începutul anului 2018 să aud din partea Guvernului și a coaliției de guvernare, în special a PSD, care sunt evenimentele majore care să ne facă mândri la 100 de ani (de la Marea Unire – n.r.) că suntem români (...), de asemenea, cred că s-ar fi potrivit foarte bine ca PSD să iasă în fața cetățenilor să spună că odată cu sărbătoarea Centenarului s-au gândit ei că or să vină cu un plan de restructurare a Statului Român din temelii (...)”.

După acest „intro”, Radu Moldovan își finisează ideile și le transpune pe facebook astfel:

Avem nevoie de un ”Moment 0”! Partidul Social Democrat și România!

Suntem la 100 de ani de la cel mai important deziderat al poporului român și este mai important ca oricând să fim înțelepți și uniți! Noi, românii, dar în special românii din Partidul Social Democrat care am fost investiți cu multă putere de cetățenii țării noastre!

Consider că diferendele publice dintre anumiți lideri ai partidului din care fac parte și în care cred, trebuie să înceteze! Dacă noi nu vom da motive de slăbiciune, nimeni nu va putea să deturneze toată priceperea și atenția noastră de la guvernarea eficientă a României!

Din acest motiv, consider obligatorie convocarea cât mai urgentă a unui Comitet Executiv Național al Partidului Social Democrat în care toate diferendele, disputele sau orgoliile să fie stinse în interiorul partidului! Odată încheiată această discuție, trebuie asumată o poziție comună a tuturor liderilor Partidului Social Democrat în cel puțin trei direcții strategice:
1.Restructurarea și reformarea din temelii a instituțiilor Statului Român (de la nivel central până la nivel local);
2. Un program clar de priorități și evenimente pentru celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire;
3. Implementarea programului de guvernare și comunicarea eficientă a lucrurilor bune făcute de Guvernul României în ultimul an;

Cine își va asuma alături de noi toți această poziție comună și ulterior va avea ”o nouă agendă”, nu va mai avea ce să caute în echipa noastră, a celor care vrem și putem să modernizăm România!

Avem nevoie de unitate și curaj pentru a apăra românii și interesele lor! Peste 100 de ani, urmașii noștri nu vor vorbi despre o generație care doar ”a încercat” să facă o Românie prosperă, ci despre una care a reușit! Urmașii noștri vor vorbi cu respect despre o generație și o echipă matură politic, care a pus interesele personale pe un loc secund și a dat startul unei noi ere pentru România!

Am încredere în colegii mei și în capacitatea noastră, de a sta drepți în fața tuturor luptelor și intereselor de a transforma România dintr-o țară într-un teritoriu! ”.

La scurt timp după momentul „0”, tânărul Bogdan Ivan iese în spațiul public folosit de șeful său, facebook, cu o declarație referitoare la apartenența filialelor TSD la una din părțile beligerante din războiul intern PSD, preferând aripa „daddy”, la fel ca Radu Moldovan, bineînțeles, citit printre rânduri, nu explicit:

Un partid se reformează prin curaj și proiecte concrete, nu prin declarații de presă în momente fierbinți!

Am citit pe site-ul stiripesurse.ro declarația colegului meu din TSD, Gabriel Petrea.
Ca fond nu spune lucruri deloc false: da avem nevoie de dezbatere ideologica, da avem nevoie de viziune, da avem nevoie de promovarea liderilor pe criterii transparente și de meritocrație! Dacă acest lucru nu s-a întâmplat până acum în viziunea colegului meu, pe care îl respect, nu în
țeleg de ce nu a luat atitudine până în seara asta!

Cred într-un Partid Social Democrat deschis ideilor și tinerilor care vor o schimbare. Indiferent de unde vin, cum îi cheamă și ai cui copii sunt. Cred în echitate și în șansa fiecărui tânăr educat și de caracter de a se face auzit și de a schimba în bine țara în care s-a născut.

În schimb, mi se pare total nepotrivit momentul, care poate fi speculata foarte simplu in direcția unei anumite “tabere”. Cu tot respectul Gabi, nu înțeleg de ce noi, colegii și președinții de filiale TSD nu am fost consultați înainte de această declarație care ne implică pe toți? De toate aceste lucruri avem nevoie nu de azi, ci de ani, de ce nu le-am discutat, de ce nu am adus proiecte care să le schimbe?

Sper din tot sufletul ca zvonurile legate de o negociere pentru un post de ministru în schimbul actualei declarații sunt false!

Dacă nu sunt false, mă declar dezamăgit că un om care ar fi putut schimba ceva în bine pentru o generație, care ne-a convins și pe noi să credem în el, a ales să schimbe doar pentru o persoană! Repet, sper din suflet să fie false informațiile din spațiul public!

Aici nu discutam de persoane ci de o generație la care trebuie sa ii dam o direcție.
Mai cred ca lucrurile astea trebuiau discutate, propuse prin intermediul unor proiecte clare și concrete înainte de congresul TSD și in perioade de liniște când se construiește. Nu acum!

Pentru a nu fi parte într-un război fără fond, iar eu și colegii mei din TSD Bistrita-Nasaud să fim suspectați de o posibilă părtinire intr-o dispută care nu ne aparține, vreau sa mă delimitez de poziția ta din postarea publicată în această seară! O fac după consultarea largă a colegilor mei!

Dacă vrem o schimbare reală și un nou nivel al social-democrației trebuie să o facem prin fapte și proiecte concrete! România și viitorul românilor nu se negociază! Ele sunt mai presus de orice interes personal!”.

Declarația la care făcea Bogdan Ivan referire era a liderului național al tinerilor sociali-democarți, Gabriel Petrea. De această declarație s-au mai „dezis” alte cinci sucursale din țară, cele din Arad, Brașov, Olt, Bacău și bineînțeles Teleorman.

 

Adauga comentariu