Două secții vitale din Spitalul Județean de Urgență intră în modernizare: ATI și UTS vor „beneficia” de o investiție de 3 milioane de euro

„Mai multă casă, mai puțin spital!” – Motto-ul lui Lazany este tot mai aproape de viziunea managerială a celui care conduce SJU Bistrița, modernizarea secțiilor de Anestezie-Terapie Intensivă și Unitate de Transfer Sanguin fiind lucrarea cu care acesta și-a câștigat postul.

Gabriel Lazany a devenit managerul Spitalului Județean de Urgență în urma unui concurs de proiecte. Principalul proiect cu care actualul manager se mândrește a fost semnat azi, 11 octombrie și se referă la modernizarea a două secții vitale din unitatea medicală pe care acesta o conduce. Lucrările de modernizare ale ATI și UTS vor crea condiții de confort medical la nivelul hotelier, în special prim mărirea suprafeței dedicate acestor două secții, de la 284 mp cât dețin în prezent, la 710 mp, suprafață la care se va ajunge prin relocarea unui spațiu în care a funcționat vechiul bloc operator, dar și prin modernizarea efectivă a actualului spațiu ATI-UTS.

Pe lângă mărirea suprafeței, ceea ce va duce la un nivel cu un standard ridicat al celor două secții, este dotarea și utilarea acestora cu aparatura necesară. Dacă investiția totală este de 3 milioane de euro, aporape jumătate din această sumă, mai exact 1,4 milioane de euro, este dedicată exclusiv echipamentelor medicale, astfel, fiecare pat din cele 20 ale secției de ATI va fi dotat cu toată aparatura necesară pentru menținerea funcțiilor vitale ale unui pacient.

Un alt element destul de costisitor este materialul din care se va confecționa placarea pereților, acesta având o activitate bactericidă permanentă, ceea ce înseamnă de 100.000 de ori mai puține bacterii. Termenul de execuție este de 24 de luni, dar atât managerul SJU, Gabriel Lazany, cât și președintele Consiliului Județean – Radu Moldovan, cred că termenul va fi unul mai scurt, unul redus la 12-15 luni.

Conceptul implementat de Lazany în SJU – more home, less hospitalmai multă casă, mai puțin spital – se referă în special la condițiile oferite atât pacienților aflați în tratament în această instituție spitalicească, dar și personalului medical care își petrece o mare parte din timp aici, în special în noile secții ATI-UTS.

Banii vin direct de la Ministerul Sănătății, în proporție 98%, restul de două procente fiind asigurat din bugetul Consiliului Județean.

 

 

 

 

 

Adauga comentariu