Doua sectii din Spitalul Judetean isi vor suspenda activitatea pentru crearea de locuri destinate bolnavilor COVID

Sectiile de oftalmologie si dermato-venerologie ale Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita isi vor suspenda temporar activitatea. Aceasta este solutia gasita de managementul spitalului pentru suplimentarea atat de necesara, atat a locurilor disponibile pentru tratarea pacientilor COVID, cat si a personalului necesar. 

“In acest weekend am stat, am analizat si am gasit o solutie prin care sa crestem si numarul de locuri al pacientilor COVID din spitalul judetean fara a fi afectate circuitele epidemiologice. In acest sens, Sectia de medicina interna, care este la etajul 4, o vom muta la etajul 3, impreuna cu cardiologia si neurologia, iar sectia de urologie, care este tot la etajul 4, o vom muta pe locatia sectiei de oftalmologie”.

Anuntul a fost facut astazi in cardul unei conferinte de presa de catre managerul spitalului judetean, Gabriel Lazany, care a precizat ca aceasta este doar o propunere si ca pentru realizarea acestor modificari este nevoie de aprobarea Directiei de Sanatate Publica Bistrita-Nasaud.

“In urmatoarea perioada, dupa ce vom avea discutiile si vom prezenta propunerea noastra Directiei de Sanatate Publica, dorim sa facem urmatoarele modificari: sa suspendam activitatea spitaliceasca a sectiei de oftalmologie si a sectiei de dermato-venerologie”.

Potrivit acestuia, in maxim o saptamana de la obtinerea avizului DSP spitalul si-ar creste numarul de locuri destinate bolnavilor COVID cu aproximativ 76, ceea ce ar insemna un total de 179 de paturi.

Personalul sectiilor carora le va fi suspendata activitatea va fi redirectionat spre sectorul nou creat pentru bolnavii COVID, a comunicat managerul SJU Bistrita.

Lazany a precizat faptul ca decizia se bazeaza pe analiza numarului de pacienti internati momentan in sectii si a numarului de internari din ultimele 30 de zile din cadrul sectiilor spitalului judetean. Acesta a dat asigurari ca activitatea celor doua sectii spitalicesti va putea fi efectuata in ambulatoriu de specialitate, respectiv in cadrul Policlinicii Bistrita.

De asemenea, managerul Gabriel Lazany a mai precizat ca numarul paturilor destinate bolnavilor infectati cu noul coronavirus s-a suplimentat cu alte 20 de locuri in cadrul sectiei de psihiatrie, insa aceste locuri sunt destinate exclusiv bolnavilor psihici infectati. Si la Nasaud au fost suplimentate paturile destinate bolnavilor COVID, de la 26 cat erau initial, la 80 de paturi.

Adauga comentariu