Doctorul Lucian Vasile Pintea a demisionat din funcția de secretar de stat și revine la SJU Bistrița pe funcția de medic șef la SJML

 

 

 

Numit pe data de 18 decembrie în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății cu sprijinul PMP și al deputatului Ionuț Simionca, doctorul Lucian Vasile Pintea și-a anunțat în urmă cu puțin timp demisia din funcția deținută timp de aproape 6 luni de zile.

 

Lucian Vasile Pintea: ” A fost o onoare să îi reprezint pe cei care și-au pus încrederea în mine în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății. Am decis să demisionez, începând cu data de 1 iunie, din această funcție și să îl sprijin din Bistrița pe domnul deputat PMP Ionuț Simionca în toate proiectele pe care acesta le are în administrația publică din județ, cu precădere în cele care vizează domeniul sanitar. Revin la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud ca medic-șef al Seviciului Județean de Medicină Legală și am convingerea că experiența pe care am avut-o, timp de cinci luni, în echipa de conducere a Ministerului Sănătății îmi va da posibilitatea să fac și mai multe lucruri bune pentru colegii mei din sistemul sanitar și pentru locuitorii județului Bistrița-Năsăud. Vă mulțumesc pentru încredere și vă prezint un scurt bilanț al activității mele în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății”, a scris Pintea pe pagina sa de socializare.

Adauga comentariu