DNA a mai trimis un om de afaceri în fața instanței, în 2012! Samuilă Mihai Fucă-Tomescu a jonglat și el cu fondurile europene

Procurorii DNA au instrumentat dosare care au vizat persoane importante din Bistrița-Năsăud, an de an. Astfel, în 2012 a fost trimis în judecată un om de afaceri din Bistrița, pentru Infracțiuni oarecum similare cu cele comise de Valer Sînmihăian. Este vorba despre Samuilă Mihai Fucă-Tomescu, asociat majoritar şi administrator la S.C. EBI S.R.L, pe care procurorii DNA l-au acuzat de comiterea infracţiunior de schimbare, fără respectarea dispoziţiilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene şi înşelăciune, ambele în formă continuată.

 

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii noiembrie 2005, între Ministerul Integrării Europene şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi S.C. EBI S.R.L, firmă reprezentată de Samuilă Mihai Fucă – Tomescu, a fost încheiat contractul de grant pentru punerea în practică a proiectului “Piaţă electronică pentru forţa de muncă în Regiunea de Dezvoltare Nord -Vest”, finanţat din fonduri PHARE. Respectivul proiect, în valoare de 40.000 de euro, avea drept scop creşterea ratei de plasare a persoanelor care nu au loc de muncă, prin consiliere şi îndrumare profesională în vederea obţinerii unui loc de muncă sau pentru începerea unei afaceri şi după caz, instruirea vocaţională în vederea facilitării accesului la locurile de muncă vacante.

„Cu toate acestea, în perioada martie-decembrie 2006, după obţinerea finanţării, inculpatul Fucă – Tomescu Samuilă Mihai a schimbat destinaţia sumei de 22.800 euro şi a utilizat-o în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a precizat că, având în vedere existenţa unui titlu executoriu emis în vederea recuperării prejudiciului, nu se constituite parte civilă în cauză”, precizau la acea vreme procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Dosarul a fost judecat pe fond de magistrații Judecătoriei Bistrița, care l-au condamnat pe Fucă-Tomescu, în iunie 2014, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Atât omul de afaceri, cât și procurorii DNA au atacat sentința în apel, la Curtea de Apel Cluj, însă aici magistrații au fost mult mai intransigenți și l-au condamnat de Fucă-Tomescu la 3 ani de închisoare, dar tot cu suspendare, pe un termen de încercare de 5 ani.

 

A fost condamnat și pentru evaziune fiscală

 

Problemele cu DNA ai-au adus și altele lui Fucă-Tomescu, fiindcă în 2013 acesta a fost trimis în judecată și de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, de data aceasta el fiind acuzat de evaziune fiscală. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul creat bugetului de stat se ridica la aproximativ 82.000 lei, sumă în care erau incluse și dobânzile și penalitățile.

Magistrații de la Tribunalul Bistrița-Năsăud l-au condamnat în acest dosar pe Samuilă Mihai Fucă-Tomescu, în noiembrie 2015, la 3 ani de închisoare, tot cu suspendare, întrucât infracțiunile pentru care a fost condamnat anterior în dosarul instrumentat de DNA era concurente cu cele de evaziune fiscală. Însă termenul de încercare i-a fost majorat la 7 ani. Dosarul a ajuns ulterior la Curtea de Apel Cluj, însă decizia Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost menținută.

Adauga comentariu