DNA i-a luat și pe ei, dar i-a scăpat printre degete! Valer Sînmihăian și Livia Mureșan au fost acuzați de fals în înscrisuri

În luna iulie a anului 2011, un important om de afaceri bistrițean a fost trimis în judecată de procurorii DNA, el fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Este vorba despre Valer Sînmihăian, patronul Coroana Tourism Company SA, care, alături asociatul și de directorul economic al companiei – Livia Mureșan, și ea trimisă în judecată în același dosar, au dat o altă destinație unor fonduri PHARE, obținute în 2005.

În loc să folosească banii pentru proiectul care viza reducerea șomajului, dezvoltarea profesională și îmbunătățirea serviciilor din turismul bistrițean, cei doi au plătit niște lucrări de pavare la hotelul ce aparținea societății.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul lunii noiembrie 2005, între Ministerul Integrării Europene, în calitate de Autoritate Contractantă, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (M.M.S.S.F.), în calitate de Autoritate de Implementare şi SC Coroana Tourism Company SA Bistriţa, firma deținută de Valer Sînmihăian şi Livia Mureşan, a fost încheiat un contract finanţat din fonduri PHARE şi intitulat ,,Program de Dezvoltare Profesională, Mijloc de Reducere a Şomajului şi Îmbunătăţire a Serviciilor Turistice în Judeţul Bistriţa Năsăud”.

În executarea acestui contract, la data de 2 mai 2006, inculpaţii Simihăian Valer, coordonatorul proiectului şi Mureşan Livia, responsabilul financiar de proiect, au schimbat destinaţia fondurilor nerambursabile obţinute de SC Coroana Tourism Company SA cu titlu de avans. În concret, aceştia au dispus achitarea sumei de 20.000 lei (echivalentul a 5.680,73 euro) către o societate comercială ca plată a unor lucrări care nu aveau legătură cu proiectul, respectiv lucrări de pavare a hotelului aparţinând societăţii comerciale mai sus menţionate”, precizau procurorii DNA, în rechizitoriu.

Potriivit anchetatorilor, pentru a ascunde această schimbare a destinaţiei sumelor alocate, cei doi patroni ai companiei bistrițene au trucat procedura de achiziţie de lucrări şi au prezentat Autorităţii Contractante mai multe documente false: contract de execuţie de lucrări şi documentaţia achiziţiei publice a lucrărilor.

În plus, în cursul lunii aprilie 2007, pentru a încasa suma de 14.133,73 lei (echivalentul a 4.159,43 euro) cu titlu de plată finală a proiectului, inculpata Mureşan Livia a anexat Raportului financiar final mai multe documente contabile false (facturi fiscale), întocmite de o altă persoană, prin care a atestat în mod nereal că s-au executat lucrări de construcţie pentru SC Coroana Tourism Company SA. Întrucât au fost sesizate neregulile, Autoritatea Contractantă nu a mai achitat suma solicitată cu titlu de plată finală”, mai precizau procurorii.

Conform aceleiași surse, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a făcut demersurile pentru recuperarea sumei de 20.000 lei, fără a se constitui parte civilă în procesul penal.

Valer Sînmihăian a fost acuzat de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (27 de acte materiale).

Livia Mureșan a fost acuzată de procurori de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (26 acte materiale), și participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Dosarul a fost judecat pe fond de Judecătoria Bistrița, primul termen în acest dosar având loc în luna septembrie 2011, iar sentința a fost pronunțată abia la finele lunii iunie 2014. Atât Sînmihăian, cât și Mureșan au scăpat basma curată din acestă poveste, fiindcă până ca magistrații bistrițeni să apuce să pronunțe sentința, a intervenit prescripția specială pentru infracțiunile comise de cei doi. S-a mers mai departe la Curtea de Apel Cluj, dar instanța de aici a respins acțiunea procurorilor DNA.

 

 


 

Adauga comentariu