Discriminarea BANULUI, o problemă întâlnită în școlile „cu ștaif” din Bistrița. Perdeluțe, zugrăveli sau pernițe pentru scaunul profesorului – cerințe nedemne pentru un cadru didactic de la „Liviu”

Vorbim de tot felul de discriminări, pornind de la cea „clasică”, rasială, trecând prin discriminarea persoanelor suferinde, cu handicap, până la „recentele” discriminări bazate pe orientările sexuale ale unui individ sau grup de indivizi. Despre una dintre cele mai evidente discriminări, cea legată de nivelul de avuție, nu se vorbește aproape deloc!

Astfel de cazuri se întâlnesc cel mai des exact acolo unde nu ar trebui să se vadă, în mediul educațional, la școală! Elevi modești din punct de vedere al statutului financiar al familiei sunt așezați în conuri de umbră chiar de către personalul didactic. Învățătorii în special afișează un „interes” sporit copiilor ai căror părinți afișează în mod ostentativ potența financiară atât prin modul de prezentare al odraslelor în sălile de curs, îmbrăcăminte, bani de buzunar, gadgeturi scumpe etc., cât mai ales prin „deschiderea” portofelelor proprii în fața unor așa-zise necesități sau trebuințe ale unei clase.

Un astfel de exemplu ne-a fost adus la cunoștință de părinții unei eleve aflată într-unul dintre primii ani de școală în cel mai titrat colegiu din județ, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița. Din motive lesne de înțeles, identitatea fetiței respective, precum și cea a familiei, o protejăm, nu neapărat din motive de asumare, ci din simplul motiv al repercusiunilor pe termen lung la care aceștia ar fi supuși.

În fapt, familia despre care discutăm nu este una săracă, lipită pământului, este una din pătura de mijloc a societății, dacă mai există așa ceva.

Nu ne plângem de veniturile noastre. Atât eu cât și soțul muncim și avem salarii decente, poate puțin peste medie, dar avem și rate, cheltuieli și multe alte priorități în ceea ce privește bugetul familiei. Noi nu ne permitem să aruncăm bani total aiurea, numai ca să ne punem bine cu un anumit profesor sau învățător” – ne-a declarat mama elevei, deranjată nu neapărat de „disponibilitatea” unor părinți, cât mai ales de „setea” cu care se cereau anumite „aranjamente” venite tocmai din partea învățătoarei sau învățătorului respectiv.

Prima întâlnire a părinților cu respectivul cadru didactic din noul an școlar a avut ca tematică „fondul clasei”, amenajarea sălii de curs, sau alte discuții legate de exclusiv de bani sau participații din partea părinților. Nimic despre manuale, orar, sau alte chestiuni legate strict de cursuri sau elevi. În acest context, unii dintre părinți „s-au conformat” cerințelor cadrului didactic, ba chiar mai mult, au venit și ei cu alte propuneri „simandicoase”, toate pe principiul „nu contează cât costă, facem noi, că doar e spre binele copiilor noști”.

Anul școlar ar fi trebuit să înceapă cu sălile de clasă pregătite pentru a primi copiii. Zugrăvite, igienizate, dotate, mai ales că e vorba de o școală cu înalte pretenții în acest sens. În prima „ședință cu părinții” a clasei respective, învățătorul sau învățătoarea respectivă a lăsat de înțeles faptul că sala de clasă ar avea nevoie inclusiv de „mici reparații”, deși clasa arată bine, curată, conform spuselor mamei respective. Cerințele s-au deplasat apoi către zona „dotărilor”: o perdeluță, un ghiveci de flori la ferestre, niște consumabile „mai cool”, perniță la scaunul profesorului etc. Au fost unii pătinți care nu numai că au acceptat aceste idei, dar au „plusat”: „sigur! Facem, dregem, dăm bani, nu contează!”.

Astfel, atenția cadrului didactic s-a canalizat asupra părinților cu „potențial” și „deschidere”, iar cei care au privit altfel aceste probleme, în sensul că nu considerau necesare „supra-investiții”, și-au atras priviri pline de dispreț, fapt ce a dus la o singură concluzie: „copilul meu va avea de suferit din princina chibzuinței mele”.

În data de 4 octombrie 2018 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.844, Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 4.831/2018 privind aprobarea Codului-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar. Potrivit acestui Cod, un profesor trebuie să aibă imparțialitate și obiectivitate. El are în vedere responsabilitatea socială, morală și profesională. Profesorul promovează și respectă interesul superior al copilului. Un cadru didactic dispune de integritate morală și profesională. Un profesor nu se abate de la onestitate, toleranță și are autonomie personală.

Profesorul, conform aceluiași Cod, prețuiește elevul prin asigurarea lui de egalitate în șanse. Tot cadrul didactic recunoaște și oferă meritul personal al elevului, nu al părintelui sau al tutorelui acestuia! Un profesor trebuie să-i recomande elevului materiale școlare, deschise și gratuite, nu să impună elevului materiale școlare contra cost. Totodată, în ceea ce privește „atențiile”, profesorul nu are voie să accepte bunuri materiale ori sume de bani din partea unui elev pentru serviciile educaționale oferite și nici „atenții” venite din partea părinților, indiferent de calea sau modalitatea folosită!

Educația se face, într-adevăr, acasă, iar aici ne referim la acei părinți care se folosesc de poziția lor socio-economică și „intervin” în anumite situații în care nu trebuie sub nici un fel sau formă să intervină. Perdeluțele, pernița de pe scaunul cadrului didactic, eventualele „retușuri” ale unei săli de clasă, toate acestea nu fac obiectul „educației” de acasă. Potența economică sau influența socio-politică, la fel!

Cadrele didactice care acceptă sau încurajează astfel de „mâini întinse” se complac în situații nedemne și își riscă inclusiv salariul sau postul respectiv, căci profesorul poate primi sancțiuni dacă nu respectă codul de etică. El poate fi sancționat cu avertisment scris, cu reducerea temporară a salariului, cu suspendarea din funcție ori, mai grav, cu concedierea disciplinară.

Acest caz nu este unul singular, dar este unul neasumat. Dacă aveți cunoștință de astfel de cazuri și doriți să contribuiți la stoparea unui astfel de fenomen în școlile publice, redacția noastră vă stă la dispoziție, datele noastre le găsiți la rubrica de contact.

Adauga comentariu