Dincolo de nostalgii: Micul Muzeu CFR din gara Bistrița, pe persoană fizică! Sorin Tisa și amintirile a trei generații de feroviari (FOTO)

Nu-i stă mâna liniștită nici o clipită, la fel și gura! Mâna zămislește diferite obiecte încadrate la categoria artizanat, fiecare având o poveste. Gura spune acele povești și nu are o problemă în a le repeta. Dar cele mai multe povești și istorioare ieșite din aminitirile lui Sorin Tisa sunt cele legate de seva vieții a trei generații: căile ferate!

Anul 2015 a însemnat pentru Sorin încheierea unui capitol centenar al propriei familii, una crescută lângă calea ferată. Bunicul și bunica Tisa au fost ceferiști. Tata și mama Tisa au fost, de asemenea, ceferișiti, iar ultimii din familie în această branșă au fost Sorin și soția acestuia. O istorie începută la sfârșitul secolului trecut și încheiată cu un mic muzeu în incinta gării care a fost casă pentru trei generații.

„Aici, în zona gării, au avut locuință de serviciu bunicii și părinții mei. Și eu am locuit aici. Locul de joacă preferat era în zona depozitelor pentru încărcarea în vagoane a animalelor, acolo era cetatea noastră. Aveam și două gârle aici, iar baie făceam la depou. În casă avem un telefon care, atunci când suna nu stăteai pe gânduri, cu siguranță era vreo urgență. Era exact ca în armată! Până și uniformele aveau epoleți cu grade, asta până târziu când au fost scoase deoarece prea semănau cu cele ale armatei și se confundau” – ne-a povestit Tisa.

Dacă l-ai provocat pe Sorin, aflat în pragul împlinirii a 60 de ani, la o discuție legată de gări, căi ferate, locomotive sau, mai abitir, de sistemele de comunicații folosite în acest domeniu, atunci fă bine și ascultă-l! Cel mai indicat e să o faci în cămăruța dată în custodie de CFR lui Tisa, chiar în incinta Gării Bistrița, acolo unde Sorin și-a construit un mic muzeu, cu forțe proprii dar și ajutat de colegi sau foști colegi.

Începând de la lămpașuri, felinare, lanterne de mai multe feluri, instruncțiuni de lucru sovietice, uniforme și chipie, diferite broșuri cu recomandări ale vremurilor respective, ziare, reviste, fotografii inedite, până la obiecte ce pot părea desprinse din filmele vechi rusești, multe dintre ele absolut fără niciun înțeles pentru actualele generații de călători: bilete și ștanțe, telefoane cu manivelă sau cu disc, centrale telefonice, aparat morse sau aparat telex, mașină de scris, timbre, legitimații, programatoare, toate esențiale în toată acea industrie a CFR-ului de altă dată.

Printre documentele pe care Sorin Tisa le-a colecționat de-a lungul timpului și din diferite gări, mai mult sau mai puțin părăsite (ultima „pradă” fiind din mica gară Romuli), se regăsește și o dare de seamă în limba maghiară, în care se poate observa evoluția construirii de căi ferate pe parcursul a 38 de ani, mai exact dintre anii 1887 și 1915, fiind vorba de un total de 3.603 km de cale ferată construită și dată în funcțiune.

„Am fost la Romuli de Florii. Normal că nu m-am putut abține să nu fac o vizită în gara veche, o gară părăsită, dar plină de vibrație. Acolo am găsit o mulțime de documente păstrate aproape intacte, tot felul de situații specifice, căci pe acele vremuri totul se nota, era o ordine militară” - și-a amintit Sorin de escapada sa de Florii.

Un alt document din Micul Muzeu CFR de la Bistrița ne arată evoluția vitezei pe calea ferată. Exemplul pe care Sorin ni l-a arătat a fost un grafic al evoluției vitezei dintre anii 1950 și 1955, o creștere de la 32 de km/h la 35 km/h. Din păcate, viteza de deplasare a trenurilor de călători (în acest caz) nu a mai evoluat pe căile ferate române!

Micul muzeu CFR de la Bistrița este mai mult o cameră a amintirilor, a nostalgiilor unei vocații, a unei meserii, nu a unor vremuri de tristă amintire. Chiar dacă majoritatea documentelor sau unifomelor poartă siglele sovietice sau cele comuniste românești, ele sunt amprentele sistemelor de atunci.

Sorin recunoaște că „pe vremuri” meseria de ceferist, indiferent de categorie (mecanic, acar-ciocănar, lucrător la linii, electrician sau telecomunicaționist), era una respectată și fiecare își purta uniforma cu mândrie. Anii 1950-1980 sunt considerați de Tisa ca perioada maximă de dezvoltare a CFR.

Acum sunt doar amintiri, atât în micul muzeu, cât mai ales, din păcate, pe căile ferate ce odinioară erau o mândrie și care acum sunt o rușine extrem de periculoasă. Micul Muzeu al CFR de la Bistrița poate fi vizitat printr-un simplu apel la un număr de telefon expus pe geamurile acestuia. Nu există taxă de intrare.

 

Adauga comentariu