Despre politică și sex în Consiliul Local Bistrița: „Dacă politica merge prost nu ai chef să faci dragoste cu nevasta!”

Sunt un mincinos. Mi-am promis că nu mai particip la ședințele Consiliului Local, dar nu m-am abținut. Și, îmi pare rău. De ce? Am am asistat și astăzi la discuții sterile, intervenții ,,neopozabile” ale celor din opoziție și m-am săturat să admir jurnaliști care se uită la ceas, în rândul cărora mă includ cu brio și eu.

Crețu a dat de înțeles că nu pricepe ce legătură are discursul citit cu patos de Ioan Someșan cu proiectele de pe ordinea de zi, în care a explicat inclusiv cum stau treburile cu măslinii din solul arid al Spaniei și l-a acuzat pe avocatul bistrițean că a făcut o declarație politică. Acesta însă a replicat în stilu-i caracteristic: „Recunosc că am făcut o declarație politică, dar vreau să adaug că viața noastră economică, socială, culturală și sexuală ține de politică. Pentru că dacă politica merge prost într-o țară, n-ai chef nici să faci dragoste cu nevasta!”.

După ce au mulțumit din răsputeri primarului, cele mai importante probleme puse pe tapet de delagații sătești au fost reprezentate de stratul de două degete de praf care rămâne după ce se acționează cu nisip și sare la deszăpeziri.

Nici edilul nu și-a ieșit din mână în ceea ce privește vorbele de duh și, referindu-se la modificările care pot fi aduse planului general de urbanism, a grăit: „Și legile de la Moise încoace s-au schimbat! , acuzându-i pe consilierii liberali că nu înțeleg parcursul trasat de Uniunea Europeană și se opun… progresismului.

Și uite așa mi-am pierdut ore bune din viață. Sper că m-am ,,lecuit” de prezența la ședințele Consiliului Local Bistrița. Nu de alta, dar dacă nici  Marius Bălan nu participă, discuțiile chiar ,,sunt pustiu” și devin ca apa:  inspide, incolore și inodore.

Comentarii

Balan Marius- e...

22.02.2018 17:30

Stimate d-le avocat. Ati apucat macar ca in cele trei minute sa le spuneti una din popor. Bine ca ati scapat de o evacuare fortata. Eu unul nu am renuntat la sedintele din CL, insa ma voi duce doar la cele  care sunt organizate ca DEZBATERI PUBLICE pt. cetatenii de rand. VIATA LUNGA !

Adauga comentariu