Deși abia deschide gura împotriva PSD-ului, Ioan Turc este luat la țintă de juniorul Bogdan Ivan Gruia o dată la trei zile! Radu Moldovan nu se complică și își asmute viitorul candidat la deputăție

Președintele PNL BN, bugetarul Ioan Turc, a devenit tabla de darts a juniorului Bogdan Ivan Griua – președintele tineretului social-democrat și mâna dreaptă (pardon, stângă) a baronului Radu Moldovan. Săgețile au două inițiale: C.D. (Camera Deputaților).

Ioan Turc, după cum am mai relatat în materialele stiridebistrita.ro, a intrat într-o campanie „pe persoană fizică” în lupta internă a PNL pentru desemnarea candidatului în cursa pentru fotoliul de primar în 2020, campanie deturnată chiar de inițiator într-o direcție parlamentară, locul vizat și visat de liberal fiind unul de deputat.

În această luptă Turc a reușit să-și îndrepte câteva păreri și în direcția președintelui CJ și PSD BN – Radu Moldovan, mai cu mantă, mai cu șustă. Baronul nu răspunde provocărilor așa cum nu o face nici în cazul atacurilor mult mai virulente ale consilierului județean de sorginte liberală Ovidiu Florean, dar o face Bogdan Ivan – acest Dani Suciu reloaded – pregătit parcă în blokstarturi (tot) pentru parlamentare. Urmărind această ipoteză, cei doi „combatanți” – Ioan Turc și Bogdan Ivan se pregătesc deja pentru parlamentare, sau cel puțin asta se poate înțelege prin deturnarea duelului de către cel din urmă.

„În urmă cu 11 ani, Ovidiu Crețu câștiga alegerile în Bistrița promițând, împreună cu Radu Moldovan, șeful său politic, cā vor moderniza oraşul și vor construi un mare complex sportiv și de agrement în zona Cocoș: Wonderland. Paradoxal, le-a ținut figura cu promisiunea și în 2012, și în 2016. După 11 ani, în Wonderland avem un rât plin de noroi și pietre, numit pârtie, care ne costă doar 10 milioane de euro.
Orașul a ajuns între timp o ruină. Ne rupem mașinile pe drumuri și picioarele pe trotuare cu “piatră naturală”, stăm in ambuteiaje, e o mizerie de s-ar crede că firma de salubritate e mereu în grevă, deși tarifele sunt de top. Iluminatul public e ca în timpul războiului, pe camuflaj. Oamenii se ceartă pentru un loc de parcare, nu s-a construit nicio școală sau o grădiniță, iar cele existente sunt vai de ele. În piațā, oamenii iarna îngheață împreună cu marfa, iar vara se scurg de cald și produsele se strică pe tarabe. Avem o mulțime de drumuri de pământ și zone, inclusiv cartiere, fără apă, canalizare și curent. Parcul industrial zace gol, iar oamenii continuă să plece din Bistrița și din județ pentru o viață mai bună.
În acest decor, vestea "bunā" pentru anul electoral vine tot de la PSD: vă facem complex sportiv în Wonderland și dārâmăm stadionul ca să mărim parcul. Același slogan, aceiași autori, doar că locul primarului Ovidiu Crețu a fost luat de Cristian Niculae, alături de același Radu Moldovan.
De fapt, orașul are astăzi trei primari și suferă ca și copilul cu mai multe moaşe. “Este un proiect care va aduce bunăstare”, se iluzionează vicele Niculae, fără să ne lămurim de bunăstarea cui e vorba. Ar fi bun un complex sportiv, dar cred că oamenii vor în primul rând drumuri bune, curățenie, lumină pe străzi, școli și grădinițe moderne, locuri de muncă bine plătite, parcări, apă și canalizare.
Lui Radu Moldovan, în calitate de primar-șef, dacă tot are bani să cumpere stadionul, îi sugerez să achiziționeze prima dată Hala Decebal. Măcar să ne alegem și noi, bistrițenii, cu ceva, după ce se vor împlini 12 ani de dezastru.” – postarea lui Ioan Turc din dimineața zilei de 2 martie.

Tânărul Bogdan Ivan a postat un material pe propriul blog tot în data de 2 martie, puțin mai târziu, „Turcul și Bistrița. Avem nevoie de un translator pentru Turc” în care, în mod ironic, îi traduce lui Turc implicarea președintelui Radu Moldovan în anumite investiții derulate în municipiul Bistrița, ca o replică la postarea liberalului în care acesta specifică faptul că Bistrița are trei primari (Crețu, Niculae și primarul-șef Moldovan), dar nu se face nimic real pentru cetățeni.

„Am evitat polemicile politice din simplul motiv că nu aduc niciun plus de valoare oamenilor. Oamenii sunt interesați de ce fac cei aleși de ei în funcții publice, nu de gargară sau declarații  ale unor politicieni mici care doar zic, dar nu fac nimic concret!
Lucrez în echipa Președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, încă din prima sa zi de mandat la Consiliul Județean și vă scriu în cunoștință de cauză despre ”dezastrul” făcut de Președintele Moldovan în ultimii ani doar în Municipiul Bistrița. Nu vă spun să mă credeți pe cuvânt, pentru că fiecare dintre dumneavoastră puteți merge și vedea ce a făcut concret:
Investiții în Sănătate
1.Modernizarea secție de Oncologie:
2. Modernizarea secției de Obstetrică și Neonatalogie (Maternitatea);
3. Construcția și dotarea unei noi Secții de chirurgie;
4. Modernizarea Policlinicii Spitalului Județean de Urgență;
5.  Dotarea cu aparatură și tehnică medicală de ultimă generație a Policlinicii Spitalului Județean de Urgență;
6. Construcția unui Bloc Operator Centralizat modern;
7. Achiziția la finalul anului 2018 a 15 seturi echipamente noi de ultimă generație pentru blocul operator, neurochirurgie, ORL, ortopedie-traumatologie, oftalmologie, gastroenterologie, chirurgie generala, endocrinologie și echiparea completa a bazei de fizioterapie din cadrul secției de recuperare medicală.
8. Amenajarea recepției Spitalului Județean de Urgență și instalarea unui Computer Tomograf și a unui RMN;
La ce proiecte lucrează acum, în domeniul sănătății în Municipiul Bistrița, Președintele Consiliului Județean (proiecte în diferite stadii de implementare):
1. Extinderea, modernizarea si dotarea secției de terapie intensivă;
2. Extinderea unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița
3. Proiectul de extindere UPU este direct legat de construcția unui heliport pe Spitalul Județean de Urgență
4.  Reabilitare termică și modernizare a Secțiilor de boli infecțioase, recuperare, onclogie și dermato-venerice, de pe Strada Alba Iulia (finanțare din fonduri europene nerambursabile, urmează licitația)
5. Reabilitare termică și modernizare a secțiilor TBC și Boli Cronice de pe Strada Ghinzii (finanțare din fonduri europene asigurată, în fază finală a achiziției publice);
6. Extindere Pavilion P+4 și construcția secțiilor de cardiologie intervențională, neurochirurgie și gastroenterologie intervențională
7.Primul bloc de locuințe pentru tinerii medici cu 24 de apartamente este în stadiu final de execuție. Până în aprilie va fi recepționat!
Doar în anul 2018 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița s-au angajat 29 de medici tineri, unii dintre ei cu studii în Statele Unite și Austria!
În total, din 2012 și până în prezent s-au implementat și sunt în implementare proiecte în domeniul medical, în valoare de 149,5 milioane lei (32,1 milioane euro) 
Investiții ale Consiliului Județean condus de Președintele Radu Moldovan în infrastructura de cultură:
1.Modernizarea și dotarea Centrului Cultural Dacia+ Cinema 3D;
2.Modernizarea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud
3.Atribuirea uneia dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din Bistrița pentru Biblioteca Județeană ,,George Coșbuc” și extinderea cu un corp nou de clădire:
4. Reabilitarea clădirii istorice ,,Casa Argintarului”
Modernizarea Gării CFR din Bistrița
Construcția noii reprezentanțe a Registrului Auto Român în Bistrița
Construirea unui nou sediu pentru Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei
Construcția unui sediu nou pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, instituție de a cărei servicii beneficiază peste 16.000 de oameni (în construcție):
Reabilitarea și dezvoltarea prin proiecte ale Consiliului Județean a rețelei de apă și canalizare în Municipiul Bistrița:
46 km de rețele de aducțiune și distribuție a apei curente;
32 km de rețele de canalizare.
Și toate aceste lucruri într-o sinteză foarte scurtă. Vă întreb domnule Ioan Turc, dumneavoastră ce lucruri concrete ați făcut până acum (în afară de conferințele de presă de la sediul la PNL)? Organizate în timpul programului de muncă ca și director al Registrului Comerțului?
Am văzut că lupta dumneavoastră politică e pe municipiul Bistrița și nu vă interesează nimic din ce s-a întâmplat bun în tot județul Bistrița-Năsăud. Vă spun că sunt 1,3 miliarde de euro care au intrat din 2012 în județul nostru prin investiții ale Consiliului Județean condus atât de ”dezastruos” de Dl. Radu Moldovan și prin alte investiții ale Guvernului României și ale autorităților locale.
Dar vă înțeleg! E și greu să numărați câte lucruri a făcut Președintele Radu Moldovan doar în Municipiul Bistrița, darămite din tot județul!
Pentru că îmi doresc să fiți un om informat și nu unul ridicol care neagă evidențe, vă promit ceva: o să vă împrospătez memoria cu fiecare obiectiv de investiții inițiat, promovat și dus la capăt de Președintele Radu Moldovan în Municipiul Bistrița!
PS. articolul nu face nicio referire la poporul sau etnicii de origine turcă, pentru care am un respect deosebit.” – materialul cu pricina, unde autorul este foooarte darnic în elogii, dar și în date, obiective și investiții care vor face subiectul unei analize separate.

După „traducerea” din 2 martie urmează un comunicat de presă cu antetul PSD BN, semnat de același Bogdan Ivan Gruia, un material care deja arată altceva, o luptă politică, o țintă clară: Ioan Turc – bugetar care se plânge de propriul angajator, un liberal fără performațe în mediul privat. Textul este unul bine conceput, aranjat în pagină cu ironie, curaj și vână:

„Ioan Turc. Pe înțelesul tuturor
Ioan Turc, Președinte PNL Bistrița-Năsăud, Director al Oficiului Național al Registrului Comerțului – Bistrița-Năsăud, instituție subordonată Ministerului Justiției, condus de Tudorel Toader, apare săptămânal la masa din sediul PNL Bistrița-Năsăud, în timpul programului de lucru și își dă cu părerea despre toți și toate.
Nu știu pe cine reprezentați Dvs, dar cu siguranță, profesiile liberale și antreprenorii nu simt nicio îmbunătățire a condițiilor economice în urma conferințelor Dvs. de presă de la Sediul PNL și nici în urma postărilor pe Facebook.
La o simplă căutare pe Google, găsim câteva zeci de articole în care în criticați pe șeful Dvs, Prof. Univ. Dr. Tudorel Toader, Ministrul Justiției. Nu știu cum reușiți să ”rezistați” într-un mediu atât de ”neperformant”, ca șef al Oficiului Național al Registrului Comerțului în Bistrița-Năsăud, instituție din cadrul Ministerului Justiției.
Dacă vă simțiți atât de deranjat de Guvernul României puteți opri ”chinul”, să vă dați demisia din funcția de director al ONRC și să dezvoltați o activitate specifică valorilor liberale (fondând și dezvoltând o companie, generând locuri de muncă și plus valoare în comunitatea bistrițeană). Sau poate vă doriți să nu faceți notă distinctă de Președintele PNL, Ludovic Orban, care mai toată cariera lui a lucrat ca angajat la stat, dar care în decembrie 2017 s-a angajat cu jumătate de normă pe funcția de consilier inginer construcții la o companie din Mureș.
După ce veți demonstra că sunteți performant în mediul privat, poate, veți putea deveni credibil și pentru mediul de afaceri local, pentru care astăzi nu existați. Și nici nu aveți niciun atribut de a vă erija în reprezentantul capitalului privat din județ, care s-a dezvoltat datorită muncii și geniului unor antreprenori extraordinari, care ar avea mult mai multă cădere să vorbească despre ce se întâmplă și ce nu se întâmplă la noi în oraș.
Dacă aveți o problemă în a vedea lucrurile bune care s-au întâmplat în Bistrița și în întreg județul Bistrița-Năsăud, să știți că miopia poate dăuna percepției corecte a mediului înconjurător!
Sper să dovediți același talent când e vorba de proiecte de dezvoltare a mediului de afaceri local, ca și în cazul în care ați reușit să vă preocupați de bunăstarea apropiaților Dvs (o să vă dau mai multe detalii în privat, dacă doriți).
PS. Sincer, cred că vă e greu să mergeți la muncă în fiecare dimineață, când știți că job-ul Dvs plătit cu aproape 20.000 de euro/an de statul român, reprezintă Guvernul PSD-ALDE în Județul Bistrița-Năsăud!”.

Deși Ioan Turc nu s-a legat de persoana lui Bogdan Ivan, acesta ripostează (parcă) în numele tătucului său. Încercarea tânărului social-democrat este una evidentă: cea de a muta forțat macazul lui Ioan Turc din zona de conflict Radu Moldovan către el, Bogdan Ivan Gruia, viitor contracandidat în lupta pentru parlametarele din 2020.

Adauga comentariu