Desfătare culinară la Romuli, acasă la Chef Nina Rus: păstrăvi, midii, balmoș, înghețată moleculară, tocană, gulaș, țuică cu mărgele și multă lume! (FOTO/VIDEO)

Situată la poalele Țibleșului, acolo unde doar o mică vale desparte acest munte de alt masiv, cel al Rodnei, localitatea Romuli este cunoscută de veacuri ca o așezare cu o mare înclinare către ospitatilate și mai ales pentru bucatele gătite aici.

Legenda spune că însuși împăratul Iosif al II-lea, într-una din plimbările sale prin ținuturile Bistriței și ale Năsăudului (1773-1786), a fost plăcut surprins de aceste locuri. Știa că pe aici este păstrată latinitatea așa că marele împărat, după ce s-a convins de acest fapt, a exclamat: „Salve parvae nepos Romuli!” ceea ce înseamnă „mântuit să fii micule nepot al Romei”, sau cosmetizat „Vă salut mici nepoți ai Romei!”, exclamație care a dat denumirea a patru localități din Bistrița-Năsăud, Salva, Parva, Nepos și Romuli.

Aceeași legendă mai spune că împăratul a intrat într-o locuință unde o gospodină lucra de zor la prepararea unor bucate. Împăratul nu a fost recunoscut de țărăncuță, acesta punându-i tot felul de întrebări. Preocupată de gătit, aceasta îi spuse împăratului să n-o reţină ci mai bine să-i ajute la învârtirea frigării. Strainul ascultă, se puse la lucru şi acolo îl află suita, alăturea cu bucătăreasa acu înmărmurită de spaimă, conform istoricului Virgil Șotropa.

Cu siguranță acea țărăncuță era strămoașa Ninei Rus, o țărăncuță din Romuli care și-a adjudecat titulatura de chef. 2018 este anul în care Romuli a „beneficiat” de un show culinar de excepție, tocmai în „curtea” Ninei Rus, la Păstrăvăria Rin, afacerea familiei. Nu a mai venit niciun împărat aici, dar au fost o sumedenie de oameni ce s-au răsfățat gastronomic, fiind o petrecere... împărătească.

Ideea acestui show culinar i-a fost dată Ninei tot de oamenii din zonă, cei care i-au reproșat că merge prin toată țara și prin toată lumea să gătească minunății din păstrăv, dar acasă nu și-a prezentat aceste „capodopere” spre răsfățul papilelor gustative locale.

Nina Rus și Liviu Balint despre show-ul culinar de la Romuli

Astfel, Nina și Gabriel Rus s-au pus pe treabă și au organizat un prim eveniment la care ajutoare de seamă au fost chef-ul Liviu Balint, clujeanul finalist de la „Masterchef”, precum și colegii chefi ai Ninei de la „Chefi la cuțite”, Roxy Pârjol, Mangu Ionuț și Răzvan Constantin, cu participarea extraordinară a Mihaelei Ulman – maestru patiser – A.C.E.E.A., precum și a chef-ului Georgeo Andrei.

Cum principiul localismului nu s-a rezumat doar la păstrăvul din Sălăuța, în cadrul acestui show culinar au fost prezenți și oameni ai locului, Bontaș Reghina cu miere locală, Cornelia Bodescu din Salva și ale ei cusături tradiționale, precum și „maestrul” Ioan Angelini, tot din Salva, care a „stropit” bucatele cu o „țuică cu mărgele”, singura pălincă din zonă cu „atestat”!

Chefii s-au mobilizat exemplar preparând la Romuli bucate pe care alții le servesc în restaurante cu șaif, două feluri de scoici la tavă preparate de chef Liviu Balint, hamsii preparate într-un mod inedit de chef Răzvan Constantin, tochitura ardelenească a fost gătită exemplar de chef Mangu Ionuț, gulașul a fost „specialitatea” lui chef Georgeo Andrei la Romuli și bineînțeles, pe lângă un balmoș tradițional, chef Nina Rus s-a „etalat” cu un păstrăv umplut, dar și clasicul păstrăv la grătar.

Tot ospățul a fost „acoperit” cu bere din belșug, dar și cu un fond sonor adaptat show-ului culinar, „chef” la butoanele mixerului audio fiind Vasile Țimbolmaș.

Nina și Gabi Rus deja cu gândul la următorul eveniment

Tot acest show culinar de la Romuli a fost un succes, toate produsele fiind mai mult decât „degustate”. Acest eveniment se va repeta, conform declarației organizatorilor, Nina și Gabriel Rus, undeva în luna august, de această dată pe parcursul a două zile, iar la capitolul invitați încă se păstrează misterul, căci se vrea o surpriză. Fără să stăm prea mult pe gânduri în încercarea de a afla numele marelui invitatat, putem spune doar un singur indiciu: este vorba de un liant al chef-ilor prezenți în acest weekend la Romuli!

 

 

Adauga comentariu